Expoziția Alexandru ANTIK: Beyond Experimental

Expoziția Alexandru ANTIK: Beyond Experimental, a artistului recunoscut internațional drept una dintre cele mai inovatoare, critice și puternice voci ale artei contemporane, va avea loc în perioada 4 septembrie – 31 octombrie 2021, la Centrul Cultural Palatele Brâncovenești de la Porțile Bucureștiului – Mogoșoaia.

Prezentată de Asociația ARTEWISER, în colaborare cu Galeria Sector 1 și Centrul Cultural ”Palatele Brâncovenești de la Porțile Bucureștiului” Mogoșoaia și gândită pentru spațiile Palatelor Brâncovenești, expoziția curatoriată de Ana Negoiță redă într-un sistem aproape caleidoscopic diferite etape din demersul artistic al unuia dintre cele mai importante nume din arta românească experimentală, Alexandru Antik.

Vernisajul va avea loc sâmbătă, 4 septembrie, în prezența artistului Alexandru Antik  de la ora 16:30, la 19:00, la Palatele Brâncovenești din Mogoșoaia.

Alexandru Antik este un artist prolific, cunoscut pentru activitatea sa experimentală din zona acționismului și a video instalației în domeniul artei contemporane românești și internaționale.  Activitatea sa artistică a avut ca principal punct de interes, încă din anii 1970, abordarea de factură conceptuală a artei și demitizarea statutului obiectului de artă și a rolului autorului. Lucrările lui Antik traversează medii de exprimare variate (obiect, instalație, acțiune, video, fotografie), Alexandru Antik abordând, în mod sistematic, problema memoriei și a reconstituirii. Multe dintre lucrările sale au fost realizate în genuri efemere – acțiuni, performance, instalații, acestea nefiind documentate corespunzător în momentul realizării lor. 

Expoziția, o experiență vizuală a artei contemporane românești cu caracter multimedial, ce reprezintă și o sursă de cercetare importantă din repertoriul artiștilor români lucrând cu practici experimentale, grupează o serie de instalații cheie ale artistului care au fost restructurate, site specific, pentru galeriile Cuhnie, Foișor și Ghețărie din cadrul complexului de la Mogoșoaia. 

„Cele trei galerii definesc nuclee individuale care prezintă publicului momente definitorii din opera artistului, redate printr-o cronologie artistică subiectivă. Publicul este astfel ghidat prin traseul expozițional într-o incursiune în laboratorul de lucru al artistului; multimedialitatea în care instalațiile au fost gândite și restructurate în acord cu spațiile fac ca procesul de vizitare să fie unul interactiv și imersiv. Expoziția integrează o serie de instalații obiect și instalații multimedia, video-uri și sound design, sistematizate într-un discurs unitar care are capacitatea de a descrie stadiile importante ale unei biografii artistice remarcabile. Instalația multimedia Camera suspinelor este probabil cea mai sinestezică și imersivă soluție vizuală din structura expoziției, acest lucru fiind augmentat de caracterul claustral al Ghețăriei. Maniera în care artistul a gândit adaptarea și configurarea  instalației în acord cu caracteristicile spațiului definesc un tip scenografic, teatral prin care publicul interacționează cu lucrarea, aflându-se, ad literam, in interiorul instalației, fiind conținut, integrat în aceasta.” 

                                                                                                          Ana Negoiță, curatoarea expoziției

Expoziția Alexandru ANTIK: Beyond Experimental face parte din proiectul IN TRUTINA. Despre experiment și echilibru, un proiect cultural al Asociației ARTEWISER, în parteneriat cu Galeria Sector 1 și Centrul Cultural Palatele Brâncovenești de la Porțile Bucureștiului – Mogoșoaia, având în prim plan doi artiști de generații diferite – Alexandru Antik și Lucian Popăilă, amândoi pornind de la un repertoriu imagistic și artistic diferit, însă consistent în dualitatea și contrastul mediilor vizuale din arta contemporană. Cu toată această discrepanță, proiectul invită la o discuție necesară și anume la ideea de echilibru, atât în ceea ce privește viziunile dintre generații, cât și modalitățile prin care se experimentează noi forme artistice.

Proiectul prezintă publicului larg două expoziții de artă contemporană – cea de-a doua având vernisajul în data de 18 septembrie 2021 – care să ghideze cercetarea artistic, și o serie de evenimente conexe pe durata expozițiilor (conferințe, ateliere, artist talk). Acest demers vrea să încurajeze producția de artă contemporană cu ajutorul cercetării artistice, să o promoveze în spațiile istorice ale ansamblului brâncovenesc de la Mogoșoaia și să susțină dialogul și mobilitatea culturală contribuind la inovația dialogului artistic în cadrul industriilor culturale și creative.

Proiectul este realizat cu sprijinul Administrației Fondului Cultural Național.

Expoziția: Alexandru ANTIK: Beyond Experimental
Artist: Alexandru Antik
Curator: Ana Negoiță
Data vernisajului: 4 septembrie 2021, 16:30 – 19:00, în prezența artistului Alexandru Antik și a curatoarei Ana Negoiță
Perioada expoziției: 4 septembrie – 31 octombrie 2021, marți – vineri, 10:00 – 18:00 | sâmbătă – duminică, 10:00 – 19:00
Centrul Cultural Palatele Brâncovenești de la Porțile Bucureștiului – Mogoșoaia, str. Valea Parcului 1, în interiorul complexului

Contact:

Andreea Stănculeanu, Asociația ARTEWISER. artewiser@gmail.com
Cristina Bută, Galeria Sector 1. info@sector1gallery.com
artewiser.com | sector1gallery.com | palatebrancovenesti.ro