, ,

1 Iunie 2017

Centrul Cultural ”Palatele Brâncovenești de la Porțile Bucureștiului” vă invită joi, 1 Iunie 2017, la un spectacol susținut de membrii Fundației Culturale ”Dana Ardelea”.

Recitalul de muzică și poezie va avea loc începând cu ora 16.00, în  Sala Scoarțelor a Palatului Mogoșoaia.

În cadrul evenimentului momentele muzicale vor alterna cu cele poetice, programul fiind îmbogățit de o prezentare de costume populare autentice și reinterpretate. Evenimentul va fi susținut de membrii Fundației Culturale ”Dana Ardelea”: Alexandra Moroiu, Alexandrina Vizitiu, Carmen Anghel, Jiulia și Ilinca Marcan, Rianna Mitroi.

Prezentator: actrița Doina Ghițescu.

Fondată în anul 1998, Fundația ”Dana Ardelea” își propune încurajarea și promovarea diferitelor forme de exprimare artistică a copiilor și tinerilor cu potențial prin participarea la spectacole, festivaluri, expoziții și evenimente naționale și internaționale. Președintele fundației, doamna Alexandrina Ardelea  (membru partener al ”Federațiilor, Centrelor și Cluburilor pentru UNESCO”) este un promotor activ al tradițiilor și valorilor spirituale naționale. În anul 2004, Fundația primește și titlul de ”Fundație de Utilitate Publică”.

Centrul Cultural ”Palatele Brâncovenești de la Porțile Bucureștiului” Mogoșoaia

Facebook: Centrul de Cultură ”Palatele Brâncovenești de la Porțile Bucureștiului”