Primăria Municipiului București și Centrul Cultural ”Palatele Brâncovenești de la Porțile Bucureștiului” vă invită, la sfârșit de săptămână, să celebrăm Zilele Bucurestiului la Palatul Mogoșoaia. Bucureștenii, și nu numai, sunt invitați să participe la manifestările organizate cu ocazia împlinirii a 558 de ani de atestare istorică a orașului. Piese de teatru, spectacol de dans pentru copii, concerte de muzică românească veche dar și clasică sunt elementele programului propus de Centrul Cultural al Palatului Mogoșoaia cu acest prilej. Ziua de 15 septembrie este dedicată micilor locuitori ai Capitalei: actorii teatrului ”Ion Creangă” vor prezenta, începând cu ora 10.00, piesa de teatru ”Goe în Țara Minunilor”, un spectacol ce transformă granița dintre fantezie și realitate pe măsură ce personajele se confundă în poveste, Goe călătorind până în Țara caragialească a minunilor. Nu doar personajul lui Caragiale va anima atmosfera ci și dansatorii talentați ai trupei de dans modern ”AS”, din cadrul Palatului Național al Copiilor București. Sunt așteptați aproximativ 300 de copii cu vârste cuprinse între 7 și 10 ani. Sâmbătă, 16 septembrie, pe scena amplasată în fața Palatului Mogoșoaia, de la ora 17.30, Cvartetul Fiore va susține un recital de muzică clasică: Anotimpurile de Vivaldi, Dansul ungar al lui Brahms sau Balada lui Ciprian Porumbescu vor încărca de emoție atmosfera curții brâncovenești. Seara va fi completată cu piesa de teatru ”Sicilianul” de Moliere, o comedie clasică într-un act, cu patru personaje, ce va umple de voie bună peluza. Piesa ilustrează o întâmplare petrecută în secolul al XVII- lea în Sicilia, într-o localitate de pe malul Mării Mediterane: un nobil sicilian, extrem de gelos, se îndrăgostește de o sclavă de origine greacă, pe care o eliberează pentru a se casatori cu ea. Fermecat și el de frumusețea Isidorei, nobilul francez Adrast se deghizează în pictor și reușește să-și răpească iubita. Ideea piesei și sursa de bază a umorului este că ” nimeni nu este ceea ce vrea să pară a fi”. Ziua de duminică, 17 septembrie, va încheia manifestările dedicate Zilelor Bucureștiului cu o piesă de teatru, dar, de această dată, aparținând unui alt registru: cel religios. Compania de teatru Zona va pune înaintea ochilor spectatorilor, începând cu ora 17.00, o piesă despre raportarea atentă la valorile creștine, o căutarea a sinelui și a sensului propriei vieți, în care se va regăsi fiecare dintre spectatori. Scenariul reprezintă o adaptare a lucrării ”Rugăciuni pe malul lacului” de Sfântul Nicolae Velimirovici. Seara de duminică se va închide cu un program de muzică românească veche (Anton Pann, Dimitrie Cantemir, Antim Ivireanul) susținut de grupul vocal de muzică veche Anton Pann, condus de Constantin Răileanu. Înființată în anul 2004, formația vocal-instrumentală reunește o echipă de muzicieni, ce-și propun să readucă la lumină universul sonor specific spațiului românesc din urmă cu câteva veacuri. Astfel, bucureștenii sunt invitați la Palatul Mogoșoaia, de vineri până duminică, la un program de o înaltă ținută artistică, special gândit pentru a marca într-o notă culturala aparte, această sărbătoare a capitalei.