În cadrul Centrului Cultural ”Palatele Brâncovenești de la Porțile Bucureștiului” se va deschide sâmbătă, 3 aprilie 2021, de la ora 16:30, în galeria Ghețărie, expoziția cu titlul FRAGMENTUM.
Artiști: Roxana DONALDSON și Cristina IRIAN.
Curatori: Denisa RAD și Roxana DRAGNE
Casă, perete, plan(e)tă: sunt celule dintr-un țesut narativ despre locuire, dar mai ales despre oameni și comunitate. Printr-un proces de lucru comun, artistele Roxana Donaldson și Cristina Irian creează o (re)vizitare a unui fragment de istorie personală a cinci spații nelocuite în prezent. Ele recuperează, astfel, o absență a culturii materiale din comunități istorice diferite. Artistele creează o legătură cu aproapele din trecut folosind o abordare de tip documentar-artistică și accesează memoria unui spațiu nelocuit, cu trimiteri simultane atât la exteriorul și interiorul caselor, grădina, copacii și florile, etc. Diversitatea structurilor narative și a mecanismelor de lucru este susținută de încercarea artistelor de a crea o punte între trecut și prezent, vechi și nou, și mai ales, între spațiu urban și zonă limitrofă, toate conectate prin dorința redării sensului de comunitate.
–––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––
Proiect realizat de CESI în parteneriat cu Centrul Cultural ”Palatele Brâncovenești de la Porțile Bucureștiului”– Mogoșoaia.
Coordonator proiect: Ana Negoiță dr. lector asociat CESI
Expoziția va fi deschisă în perioada 3-26 aprilie 2021.
Dat fiind faptul că până în data de 7 aprilie 2021 Mogoșoaia se află în carantină, evenimentul de deschidere și alte evenimente conexe se vor desfășura doar online.
Totodată, după terminarea perioadei de carantină, vizitarea expoziției se va face ținând cont de regulile de combatere și protecție COVID19 aflate în vigoare.