Recital – PAS DE DEUX

  • Evenimente

 

Centrul de Cultură „Palatele Brâncoveneşti de la Porţile Bucureştiului” vă invită duminică, 1 octombrie 2023, începând cu ora 17:00, în Sala Scoarțelor, la recitalul cameral intitulat „PAS DE DEUX” susținut de DUOTONINA.

 

            DUOTONINA a luat ființă la începutul anului 2022 din pasiunea violoncelistului Thibault Solorzano și a pianistei Anca Elena pentru repertoriul clasic. Îmbinând muzica minimalistă, creații proprii, free jazz și poezia, DUOTONINA creează o lume sonoră captivantă și eclectică deopotrivă. Proiectul Pas de deux flamenco a pornit de la poemele lui Thibault Solorzano, pentru care Anca Elena a compus muzica, iar Thibault le-a improvizat la violoncel cu vocea unui alt personaj muzical. În august 2023 a fost lansat discul Pas de deux Flamenco, un proiect cuprinzând douăsprezece piese, nouă dintre acestea fiind originale, una având la origine o lucrare barocă semnată de Jean-Philippe Rameau, iar două aparținând compozitorului român Johnny Răducanu. Discul a fost lansat în concert la Paris, iar concertul din această seară face parte dintr-un șir de concerte destinate prezentării acestui disc.

 

Născută la Bacău în 1979, pianista și compozitoarea Anca Elena a absolvit în 2003 Universitatea Națională de Muzică din București, secția interpretare instrumentală – pian la clasa  Lector Univ. Dr. Delia Pavlovici. Ulterior experimentează o serie de limbajuri precum jazz-ul, dramaturgia sau compoziția. Ca pianistă, a publicat integrala audio Vingt Regards sur l’Enfant-Jésus de Olivier Messiaen (2020) și suita 24 Minis in 24 Keys de Ratko Delorko. Compozițiile sale au fost publicate atât pe CD, cât și sub formă de partitură la Editura Muzicală. În 2022 a publicat online primul său CD de improvizații Future. În 2020 și 2021 a susținut muzical lectura povestirilor de Hans Christian Andersen, Fetița cu chibriturile și Lebedele în lectura actrițelor Iuliana Mușetescu și Ilinca Hărnuț. În 2022 a cântat în Capilar revisited alături de dansatoarea Cristina Lilienfeld și poetul Răzvan Țupa, producție AREAL și AFCN. În prezent derulează pe Pianists Corner și Youtube proiectul video Vingt Regards sur l’Enfant-Jésus.

 

Violoncelistul Thibault Solorzano s-a născut în 1992 în Angers, Franța. Inspirat și ghidat de mama sa, violonistă profesionistă, începe studiul violoncelului la vârsta de nouă ani. Absolvă Conservatorul Regional din Angers în 2010, studiind cu Philippe Muller și participând la cursurile de măiestrie ale lui Jerome Pernoo. După doi ani de studiu la Université Sorbonne IV, specializarea muzicologie, începe să studieze la Universitatea Națională de Muzică din București la clasa de violoncel a prof. univ. dr. Marin Cazacu și lector univ. dr. Răzvan Suma. În această perioadă cântă cu Violoncellissimo și devine laureat al concursurilor Paul Constantinescu, Premiul al II-lea (2016), Premiul Special (2013), Mihail Jora, Premiul al III-lea (2015). A concertat și colaborat cu violoncelistul Marin Cazacu, dirijorii Alexandru Ganea și Gian Luigi Zampieri, precum și cu pianistele Lena Conta, Lidia Ciubuc sau Dana Bădoi. În stagiunea 2021–2022 cântă în cadrul orchestrei Mihai Jora din Bacău. Începând din anul 2022 evoluează în cadrul proiectului Nuit minimaliste de Andrei Irimia, concertând în numeroase orașe din țară, în festivaluri din țară și străinătate – Classix (Iași), Eurosonic (Gröningen, Olanda), Sziget Fesztivál (Budapesta, Ungaria), precum și în concertul de deschidere al Capitalei Europene a Culturii de la Timișoara (2023).

 

Programul recitalului va cuprinde următorul repertoriu:

Claude Debussy, Sonata pentru violoncel și pian în re minor

I.Prologue. Lent – Sostenuto et molto risoluto

II.Sérénade (Modérément animé)

III.Finale (Animé – Léger et nerveux)

George Enescu, Sonata pentru violoncel și pian op. 26 nr. 2

III.Andantino cantabile, senza lentezza

IV.Final à la roumaine, Allegro sciolto

Manuel de Falla, Nana, Polo din 7 Canciones populares Españolas

Suita Pas de deux Flamenco, Pas de deux Flamenco, Metastase, Samba, Corps et âmes, Kafka, Rameau

Johnny Răducanu, Jocul țambalelor

 

Intrarea la recital este liberă!

 

Parteneri media: Agerpres, Radio România Cultural, Radio Trinitas, Trinitas TV, Modernism, Amos News, Timpul, Roportal, Onlinegallery.ro, Propagarta și Evenimentemuzeale.ro