Comunicat de presă INTERFERENȚE SUBTILE

Începând cu data de 6 iunie 2023, Galeria Ghețăria va găzdui expoziția intitulată Interferențe Subtile semnată de Daniela Șoros și Maria Constantonescu.

 

Vernisajul expoziției va avea loc duminică, 9 iunie 2023, ora 17:00.

„În anul 2022, România și-a desemnat Bujorul ca floare simbol național. Legea Bujorului a fost adoptată după ce Casa Regală a României s-a implicat în demersurile pe care floriștii români, profesori, studenți, pasionați de arta florală l-au făcut ani de zile pentru protejarea exemplarelor rare de Bujor românesc, din Podișul Dobrogei și din Pădurea Comana, soiuri cu o istorie de peste 4000 de ani.

 

În același timp Bujorul este una din florile regale pe care Regina Maria le-a protejat și cultivat în toate palatele în care a locuit. Facultatea de Horticultură de la București este un păstrător al acestor tradiții perpetuând speciile de bujori românești și creând noi specii de bujori care sunt adaptați climei României.

 

Pentru că este o specie florală atât de îndrăgită, pentru că prin lege a devenit floare simbol național, pentru că este floarea simbol a veteranilor de război, Bujorul românesc merită toată atenția și promovarea de care suntem capabili.

 

Împreuna cu pictorița Maria Constantinescu propunem Proiectul INTERFERENȚE SUBTILE, o întrepătrundere între pictură și artă florală, un demers unic în care subiectul comun de dialog al artiștilor va fi sublimul, parfumatul, protejatul Bujor românesc. Pentru a păstra subtilitatea dialogului artiștii au optat pentru culoarea albă, ca fond al comunicării lor.

 

În Romania, cinci specii de bujor cresc spontan, în rezervații naturale protejate prin lege (Banat – Paeonia officinalis banatica, Transilvania și Moldova și parțial Dobrogea – Paeonia tenuifolia și Paeoia peregrina romanica, în Muntenia și Oltenia – Paeonia Mascula și Paeonia daurica).

 

Peste100.000 de români poartă prenumele sau numele de Bujor.

 

Faptul că florile de bujor sunt foarte îndrăgite în întreaga țară, ele constituind surse de inspiratie pentru folclor, muzică, literatură și arta portului popular (vedem aici simbolul bujorului cusut în costumul popular), iar în mai multe regiuni ale României sunt organizate anual, în luna mai, sărbători și festivaluri ale bujorului face ca Palatele Brâncovenești de la Mogoșoaia să se alăture demersului de promovare publică a BUJORULUI ca floare simbol național în rândul vizitatorilor săi, și nu numai”.

Daniela Șoros

 

Expoziția va rămâne deschisă publicului până pe data de 24 iunie 2024 și poate fi vizitată
de marți până vineri, între orele 10:00-18:00, iar sâmbăta și duminica, în intervalul orar 10:00-19:00.

 

Parteneri media: Agerpres, Trinitas TV, Radio Trinitas, Timpul, AmosNews, Jurnal de București.