Comunicat de presă

Comunicat de presă

 

Centrul Cultural Palatele Brâncovenești de la Porțile Bucureștiului – Mogoșoaia invită publicul, în ultimul weekend al lunii aprilie, atât la o plimbare prin Complexul Brâncovenesc cât și la o serie de evenimente culturale menite să transforme vizita la Mogoșoaia într-o bucurie pentru trup și spirit.

 

La Galeria Parter este deschisă, până la data de 7 mai 2023, expoziția Divinul și Umanul, semnată de artiștii Grigore Popescu-Muscel și Maria Popescu-Dragomir. Curator

Șaizeci și cinci de lucrări, pictate în diferite perioade, acoperă toate subiectele consacrate

în acest gen de artă: natură statică, peisaj, portret, compoziție cu personaje sau chiar abordări hibride, precum inserția în peisaj a unui grup de personaje sau sugestii de natură statică într-o scenă de gen.

Fără a intra, în vreun fel, în disonanță cu activitatea de pictor bisericesc și iconar a lui

Grigore Popescu Muscel, creația sa laică îi dezvăluie o altă latură a personalității și, în plus, are menirea de a potența ambele tipuri de preocupare artistică, cu forța dată de complementaritatea celor două tipuri de expresie. Doar la o vedere superficială s-ar putea crede că pictorul muralist îl concurează pe cel care lucrează în atelier, la șevalet. În realitate, ca orice artist complex, Grigore Popescu Muscel își exersează măiestria în oricare tehnică sau tip de abordare plastică, fie ea religioasă, fie laică, fie pe dimensiunile grandioase ale zidurilor de biserică, fie pe cele mult mai restrânse ale pânzei. Practicând două genuri diferite de pictură, artistului i se deschid mai multe posibilități de abordare iar viziunea sa se îmbogățește pentru că sugestiile frescei, mai ales la nivelul cromaticii și al compoziției, se răsfrâng asupra picturii de șevalet, în timp ce practicarea picturii de șevalet conduce la o reprezentare mai sintetică a scenelor și a personajelor sacre.

 

La galeria Cuhnie, publicul este invitat să viziteze cea de-a treia ediție a expoziției de icoane ortodoxe contemporane- ANASTASIS. În cadrul expoziției pot fi admirate icoane realizate în atelierele mănăstirilor din țara noastră dar și din Sfântul Munte Athos. Printre atelierele de lucru participante se numără cele de la mănăstirile Bistrița de Vâlcea, Diaconești, Vatoped și Xenofont. Expoziția va fi deschisă până la data de 7 mai 2023.

 

Galeria Foișor găzduiește, până la data de 28 mai 2023, expoziția de pictură pe sticlă intitulată Balaurul Altfel, semnată de artista Maria Constantinescu. Curator: Luiza Barcan.

În arta contemporană românească discursul vizual al Mariei Constantinescu s-a impus

convingător de-a lungul vremii. Relația specială a pictoriței cu expresiile și suporturile

tradiționale, îndeosebi cu sticla, una dintre cele mai fascinante materii, interpretarea formelor

consacrate, într-un asumat spirit modern, la nivelul structurii obiectelor-instalație pe care le

creează, interesul neobosit față de spiritualitate, în sens larg, reprezintă principalele direcții ale

artei sale. O artă vie, care comunică mai subtil sau mai explicit un mesaj profund ancorat în

trăiri și convingeri formate prin meditație asupra lumii nevăzute sau prin observare atentă a

celei vizibile. „Cortina” diafană dintre ele, s-ar putea spune, reprezintă, de fapt, tema centrală a

picturii Mariei Constantinescu. Arta ei este o artă a pragurilor dintre lumi, a spațiilor spirituale

unde trăiesc îngerii și toate făpturile cerești. Pe acestea încearcă artista permanent să le facă

vizibile, imaginându-le în ipostaze izbăvite de materialitate, fiindcă ele sunt alcătuite din lumină.

Lumină căreia artista îi adaugă, cu generozitate, din belșug, și culoare.

Maria Constantinescu preia tehnici specifice icoanei, înnobilând suportul transparent sau

translucid al sticlei cu foiță de aur sau de argint, pentru a contura aureole îngerilor și sfinților

figurați. Doar că panourile alăturate sau obiectele din sticlă pictată pe care ea le materializează

se revendică mai degrabă din tendințele actuale ale artelor vizuale. Obiectele-simbol propuse

spre expunere într-unul dintre spațiile brâncovenești ale palatului domnesc de la Mogoșoaia

sunt gândite astfel încât să intre în dialog cu spațiul, un dialog activ, care provoacă și gândirea

și simțirea privitorului, propunându-i să mediteze asupra luminii ca victorie împotriva

întunericului, asupra binelui ca unică armă împotriva răului. Sfântul Gheorghe, mucenic pentru

dreapta credință și purtător de biruință, personaj central, de această dată, printre făpturile de

lumină ale Mariei Constantinescu, întruchipează tocmai credința artistei în bine, frumos și

adevăr. Imaginat ca un zeppelin din papier mâché, balaurul ucis de sulița Sfântului Gheorghe își

pierde forța htonică, se „volatilizează” parcă, sugerând că răul poate persista doar dacă omul

nu găsește în el puterea de a-l minimaliza”.

Luiza Barcan

 

Începând cu data de 27 aprilie 2023, Galeria Ghețăria va găzdui expoziția de sticlă

intitulată Lumi fragile a artistei Cristina Ilinca.

 

Lumile fragile ale artistei Cristina Ilinca, născute din sticla topită la 1100° C, sunt sensibile, timide, emotive, dar totodată puternice și hotărâte să irumpă din lumea lor visătoare într-o realitate care are nevoie de ele…

Izvorâte din sensibilitatea artistei sticlar, ele se hrănesc cu emoțiile publicului privitor, iar strălucirea și frumusețea lor se amplifică din acest dialog al sufletelor însetate de frumos.

 

Cristina Ilinca și ale sale Lumi fragile vă dau întâlnire la Galeria Ghețăria din cadrul Centrului de Cultură Palatele Brâncovenești de la Porțile Bucureștiului, în perioada 27 aprilie-24 mai 2023 și vă așteaptă împreună cu criticul de artă Constantin Hostiuc, la deschiderea oficială a expoziției, care va avea loc sâmbătă, 29 aprilie, începând cu ora 1400.

 

Biblioteca Martha Bibescu găzduiește sâmbătă și duminică, 29-30 aprilie 2023, Ateliere de Pictură pentru Copii. În cadrul atelierelor, sub îndrumarea unui specialist, cei mici vor învăța să exploreze universal culorilor și al formelor și să își dezvolte imaginația. Adulții se pot bucura de un moment de răgaz, răsfoind albumele și cărțile puse gratuit la dispoziție. Participare gratuită!