Vernisajul expoziției de pictură a artistului Lucian Hrisav

Centrul Cultural ”Palatele Brâncovenești de la Porțile Bucureștiului” vă invită, sâmbătă, 1 iulie, de la ora 15.00, la vernisajul expoziției de pictură a artistului Lucian Hrisav. Lucian Hrisav (n.1994), a absolvit Facultatea de Arte Decorative și Design, departamentul Artă Murală și este în prezezent masterand al Facultății de Arte Plastice, departamentul Pictura din cadrul Universității Naționale de Arte București. Este permanent preocupat de artele vizuale, în special de pictură, atât de pictura de șevalet cât și de cea murală, scena de graffiti fiindu-i perfect familiară. Cu această ultimă zonă a și început să îți construiască estetica la care s-a raportat ulterior în lucrările sale. Experimentează în prezent gestualismul transpus prin lucrul cu sprayul și oricare alt tip de reprezentare vizuală, în căutarea de sine fiind influentat mult de curentele pop, minimalist, experimental, post internet art sau cubism, dar are repere estetice din toate zonele. “Lucian Hrisav este, cu siguranță, unul dintre cei mai vizibili tineri artiști pe scena de artă contemporană.  Cu un remarcabil potențial de exprimare artistică,  cu o mare capacitate de mobilitate  și sincronizare  cu spațiul cultural actual, el încearcă să își particularizeze discursul vizual atrăgând  atenția asupra unui gen de pictură care combină spontaneitatea street art-ului și rigurozitarea tehnică de inspirație new media.” Petru Lucaci   Expoziția poate fi vizitată până în data de 20 iulie, de marți până duminică, în intervalul orar: 10.00-18.00.