Vernisajul expoziției CONDENSĂRI a artistei FLORICA PREVENDA

Centrul Cultural Palatele Brâncovenești de la Mogoșoaia vă invită sâmbătă, 25 noiembrie, ora 16 la vernisajul expoziției CONDENSĂRI a artistei FLORICA PREVENDA.     Din punct de vedere tehnic am incercat mereu sa gasesc solutii care sa contribuie la sublinierea ideilor exprimate, folosind, in general, materialele neconventionale, tehnica mixta fiind cea preferata de mine. Desenele sunt urmare a perioadei de lucru nu prea comod, la panze, odata puse deoparte acestea am simtit nevoia sa folosesc semnul ”lamelelelor” in linii continue sau frante, suprapuse pana la pata sau intr-o miscare de cadere in incercarea de a sugera scurgerea, printr-o linie spiralata, probabil, incercand in aceslasi timp, sa adun forma intr- o compozitie inchisa, intr-un semn rotund. Dincolo de cele expuse mai sus, subiectele nu sunt decat pretexte, ele mi-au permis sa conturez acele universuri pe care mintea si sufletul meu le genereaza in procesul de cautare si conturare a eului in aceste timpuri marcate de atat de multe tentatii, paradoxuri… Florica Prevenda   ”Florica Prevenda este, alături de alte două mari nume (la feminin) ale picturii româneşti actuale – Paula Ribariu şi Ioana Bătrânu – o pildă de tenacitate a cercetării plastice pe o problematică „eticăˮ, care se dezvoltă organic, de la o expoziţie-ciclu la alta. Ca un dialog cu spiritul timpului, pictoriţa compune cvasi-abstract şi subtil dinamic, certificând o formă „plasticăˮ de relief materic, în strat înalt, prin care ea densifică suprafața pânzelor. Este o cale de meditație la toată magma de emoţii şi nelinişti care bântuie condiţia umană a zilelor noastre. Nu cunosc încă o cercetare mai intensă asupraexpresivităţilor de relief ca în retorta-atelier a pictoriței Prevenda.” Curator: Aurelia Mocanu   ” Florica Prevenda este unul din cei mai inovativi artiști din spatiul artistic românesc contemporan. Spirit proteic și introspectiv, artista alternează perioadele de recluziune, de intensa munca în atelier,  cu expunerea și comunicarea rezultatelor, în expozitii periodice ample, ce surprind de fiecare dată publicul, prin insolitul și gravitatea unui demers artistic bine articulat. Fiecare expoziție a sa, fie că este una personală sau de grup, dă măsura unui artist aflat la vârsta deplinei maturități. Lucrările sale s-au făcut remarcate în numeroase participări, în muzee și galerii din țară și din străinătate, iar premiile și distincțiile primite ca semn de recunoaștere, alcătuiesc un impresionant palmares. Florica Prevenda vizează, în creația sa, întrebări obsedante ale epocii actuale. Fiecare etapă a   devenirii sale artistice își găsește reflexul într-o serie de lucrări ale cărei atribute sunt, deopotrivă, consistența conceptului și expresia artistică de cea mai bună calitate. Începând cu „Faces without a Face”, trecând prin „Net People”, „Shadows of the Present”, „Time Regained”, „Facebook Obsession”si „Serenity” artista pune față în față identități ideatice ce generează câte răspunsuri, tot atâtea întrebări, referitoare la omul contemporan, la dimensiunea sa socio- culturală în contextul dezvoltării fără precedent a erei informaționale. ” Mădălina Mirea     Expoziția va fi deschisă în perioada 25 noiembrie 2017 – 31 ianuarie 2018 Centrul Cultural Palatele Brâncovenești de la Mogoșoaia este o instituție ce aparține de Primăria Generală a Municipiului București. Str. Valea Parcului, nr 1, Mogoșoaia, Ilfov, tel. 0213506620 program de vizitare, de marți până duminică între orele 9,00 – 17,00