Primăria Capitalei prin Centrul Cultural ”Palatele Brâncovenești de la Porțile Bucureștiului”, vă invită sâmbătă, 28 octombrie 2017, de la ora 17.00, în galeria Foișor, la vernisajul expoziției ”13 ÎNCHIPUIRI”, semnată Ștefan Daniel Lăzărescu.                      Curator: Simona Tănăsescu.

”Seria celor 13 închipuiri a aparut în urma experiențelor plastice create cu ani în urmă, din ciclul KOGAION; în acea perioadă am prezentat lucrări realizate din lemn, lucrări de dimensiuni mari, la facerea cărora mai foloseam și medii diferite, cu trimiteri la un figurativ uman și animalier, fragmente zoomorfe în transgresări de planuri. Simboluri care traversau alte simboluri.

Tema a fost reluată în ciclul 13 Închipuiri; de aceasta dată mi-e familiar un limbaj plastic guvernat, în primul rand, de umor și ludic. Întrupez obiecte, plăsmuiri tridimensionale, fac asamblaj, bricolez, folosesc ready-made-ul, materia primă sunt obiecte reciclabile și reciclate pe care le propun ca jaloane ale cotidianului TRANSFIGURAT. 

Reinventez o lume din reperele și referințele zilelor noastre. Derizoriul prietenos al unor materiale mă provoacă să le încarc cu semnificații și, astfel, obtinând noi expresivități plastice să pot continua, cu plăcere și surprindere, de fiecare dată, alte povești și alte lumi. Poți spune lucruri grave făraă solemnitate infatuată, poți avea reverii fără să le exprimi peremptoriu. Emoția este pretutindeni.

Poveștile mele se adresează alterității, pe diferite paliere; fiecare poate să-și ia un simbol, să se conecteze la semnele mele în funcție de propriile lui referințe. Nu este un monolog – deși acesta este impulsul creației – ci este o împărtășire.”                            Ștefan Daniel Lăzărescu

 

Expoziția este deschisă publicului în perioada 27 octombrie – 27 noiembrie 2017.