Sever Petrovici-Popescu Expo foto-sculptură la Galeria Foișor

Centrul Cultural ”Palatele Brâncovenești de la Porțile Bucureștiului” și Asociația Fighting For Art vă invită sâmbătă, 4 august 2018, de la ora 16:30, la vernisajul expoziției de foto-sculptură ”Monumente personale”, semnată Sever Petrovici-Popescu și curatoriată de Ana Petrovici-Popescu. În deschidere va lua cuvântul lect.univ.dr. Mihai Rusen. ”Consider că o mare parte din lucrările de artă universală sunt rezultatul nevoii individuale de a rămâne în amintirea celorlalți.”                                                     Sever Petrovici-Popescu       Expoziția, deschisă la galeria Foișor a Palatului Brâncovenesc, poate fi vizitată în perioada:              4 august – 11 septembrie 2018. Centrul Cultural ”Palatele Brâncovenești de la Porțile Bucureștiului” Mogoșoaia este o instituție subordonată Primăriei Municipiului București.