Centrul Cultural ”Palatele Brâncovenești de la Porțile Bucureștiului” și Uniunea Artiștilor Plastici din România vă invită sâmbătă, 4 august 2018, de la ora 17.00, la parterul Palatului Brâncovenesc, la deschiderea Salonului Național Miniatură Textilă 2018. Ediția din acest an este dedicată Centenarului Marii Uniri și propune „o meditaţie asupra capacităţii ductului continuu de aţă sau lână de a lega trecutul şi prezentul, de a consemna istoria, de a ţese noduri ca puncte de memorie.„ Curatori: Marijana Bițulescu și Relu Bițulescu În urmă cu nouă ani deschideam, alături de artista, Marijana Biţulescu, laureată anul trecut, a premiului UAP pentru artă decorativă, în cadrul Galeriilor Orizont, Salonul naţional de miniatură textilă. Era o întâlnire interesantă, dar oarecum nefirească în măsura în care, până atunci nu avusem răgazul de a explora universul fragil construit în ductul continuu sau întrerupt al firului de in, bumbac, lână sau mătase. Pătrundeam astfel – fără umbra vreunui minotar – într-un fel de labirint. Era un labirit solar, delicat şi plin de himere. Un labirint patronat de regi de mătase, prinţese de catifea, palate cu turnuri de aţă ce se agățau miraculos pe simezele albe. Un labirint pe care aveam să-l revizitez constant, în fiecare an, cu aceeaşi neîngrădită bucurie, la edițiile ulterioare ale Salonului naţional de miniatură textilă. Proiectul se datorează entuziasmului artistei Marijana Biţulescu şi al artistului Relu Biţulescu, cei care au preluat organizarea Salonului în momentul în care, sub presiunea unei lumi desenate, sub tonurile grave ale unui instalaţionism monumental, miniatura textilă părea să se topească asemenea norilor de vată de zahăr în mâinile umede ale unui copil. Era nevoie de multă delicateţe pentru a reconstrui un univers atât de fragil. Era nevoie de multă răbdare pentru a restaura firele unei istorii ce părea să se piardă prin vise brodate cu fir de argint, sub ferestre umbroase de Bizanţ. Era nevoie de o ingenuitate tenace pentru a recupera acest patrimoniu de sensibilitate acum aproape uitat, pentru a-l restitui postmodern într-un raport de contiguitate cu instalaţia şi registrul obiectual. Era nevoie de un soi de curaj quixotic pentru a extrage fuioare de aţă din austeritatea ramei şi de a aşeza corpul lor fluid şi dantelat pe simezele stânjenite parcă, de încercarea de a raţionaliza euclidian atât de multe şi delicate fantasme. De fapt, mai mult decât orice alt domeniu al artelor decorative, miniatura textilă declină fantasme. Ca şi când, în fiecare dintre artiştii ce se sincronizează cu acest gen, se naşte, ca un fel de “anima”: o Penelopă. O Penelopă aşteptând nesfârşit, o Penelopă toarsă de răsuflarea propriilor năluciri, înrădăcintă, imobilă, alergând totuşi cu fuioare de vis pe dumurile încurcate ale lui Ulise. O Penelopă vapoarosă care nu se mai poate desface din imobilitatea propriei sale istorii şi, tocmai de aceea, compensează zgomotul corpului fizic, răvăşit şi aglomerat prin fermentația preţioasă a nenumăratelor himere. Răsfoind împreună cu Relu şi Marijana Biţulescu fişierele cu imagini ale lucrărilor propuse pentru Salonul de miniatură textilă în ultimii nouă ani,mi-am amintit senzaţia minunată, dar în egală măsură bizară dată de aburii subţiri de fire, ce fac parcă lucrările să se mişte pe suporturile albe ale galeriilor, ca în parabola statuilor evenscente a lui Giovanni Papini şi atunci, mi-am dat seama care este atuul ascuns al miniaturii textile între alte genuri din spectrul decorativ. Miniatura textilă beneficiază de un soi de dinamică interioară, recuperată cumva din istoria antropologică a firului, a ductului tors, a imobilităţii aparente a Penelopei – o imobilitate compensată de agiltatea războiului de țesut, a gândului iscoditor, năvalnic care a ajutat-o cândva şi pe Ariadna să construiască ieşirea din labirint. Este exact sentimentul pe care îl lasă lucrările artiştilor Cela Neamţu sau Dan Roşeanu ce păstrează puternică, nostalgia tapiseriei. Este şi senzaţia pe care o ai privind firele unui război înnodat în care crinii, fluturii sau irişii Zoei Vida Porumb îşi cos stângaci texturile teofanice sau miniaturile Marijanei Biţulescu deschizând paradisuri în care ameţitor, înfloresc arborii vieţii. Miniatura textilă, datorită recurenţei cu care Salonul Naţional reuneşte artiştii, a devenit un fel de poveste în care parcă s-au cristalizat personaje: femeridele Aureliei Tompa, fagurii rugăciunii pecetluiţi în tăcere de Daniela Frumuşeanu, vârtejul de răsărit al Cristinei Hirţescu, ghergheful întors al Luciei Puşcaşu, siluetele negre ale Andrei Panduru, cromatica sensibilă a Adrianei Bădescu, nălucile bizantine ale Violetei Carp, firele reci de metal ce împletesc spini în coroana de patimi a Şerbanei Drăgoescu, lumina nadirului se deşiră în dantelele Nataliei Udrea, sau Inspiraţia Mariei Hunyadi, compoziţiile Anei Maria Rugescu, contemporana Győngyi Károly Zold, povestile Magdei Morozan,În circularitatea reîntâlnirilor, lucrările scapă de presiunea expunerii şi intră într-un soi de imaginar colectiv, într-un teatru al lumii aşezat, în ultimii anii, sub un spectru tematic. Salonul Naţional de Miniatură Textilă din 2018 continuă o tematică în egală măsură personală şi colectivă eşalonată sub titlul “Migraţie” în anul 2017, sau sub raport temporal în “Firele timpului” în 2016. (…) Nodul înseamnă legătură, unire, unitate, dar şi consistenţă, consolidare şi suport. Nodul trimite la o iconografie a întânirilor, dar şi la rămânerea împreună, la persistenţă, la ieşiea din timp. Până la un punct, nodul se constituie ca un antonim al “aţei” în sensul în care o descria cronicarul – ca simbol al trecerii, al fragilităţii, al destinului rupt. Nodul reprezintă consolidarea, memoria aducerii împreună şi bucuria contopirii în ceva mai puternic şi mai stabil. Evocând numele volumului “Noduri şi semne” de Nichita Stănescu, Salonul Naţional de Miniatură Textilă 2018 reprezintă o recitire a metaforei “timpului aţă” în care momentele importante devin noduri, aşa cum în grinzile caselor: moartea, viaţa, botezul sau cununiile deveneau crestături în lemn. Salonul Naţional de Miniatură Textilă din anul 2018 propune deci o meditație în jurul celor “100 de noduri” ce ne leagă de momentul Marii Uniri. Este, într-o oarecare măsură un demers cu caracter istoric, în sensul recuperării critice a unui patrimoniu cultural naţional al artei decorative româneşti din domeniul miniaturii textile, dar şi un soi de manifest identitar într-o lume croşetată la întâlnirea între o problematică contemporană şi nostalgia unei antropologii autentice. Ediţia de anul acesta a Salonului, cele “100 de noduri” – reprezintă o încununare efortului sistematic şi cald al curatorilor Relu şi Marijana Biţulescu, de a aduce aproape timp de nouă ani, artişti din domeniul artelor decorative prin intemediul miniaturii textile. Georgina Andreescu,Elena Stoinescu, Maria Băndărău, Cornelia Brustureanu, Nicolae Zimbroianu, Alexandra Adriana Dobra, Athena Dumitriu, Suzana Fântânariu, Ancuţa Franz, Rodica Magdan, Alexandra Neacşu, Laura Alecu, Carmen Bazilescu, Claudia Muşat, Miruna Haşegan, Angela Semenescu, Cristina Iliescu, Ecaterina Marghidan, Sibil Mermeze, Gabi Beja, Gabriela Draghici, Epaminonda Tiotiu, Ionela Apetrii, Clara Tudoran,Rodica Banciu, Alexandra Neacşu, Viorica Moruz, Mihai Moldovanu, sunt doar caţiva artişti care expun pe simezelele Centrului Cultural Palatele Brâncoveneşti Mogoşoaia apoximativ 400 lucrări calificate în cadrul selecţiei naţionale. Salonul de Naţional de Minatură Textilă digitalizează astfel, în 2018, prin atingere, în aburii de bumbac şi mătase ai broderiilor, prin ductul prins în nodurile micilor tapiserii sau împletit în valuri calde de catifea, la marginea celor 100 de noduri de timp, în urzeala marilor întrebări, în războiele deţesut ale unei noi axiologii, amprenta firească identiăţii naţionale româneşti la 100 de ani de la Marea Unire. Şi nu întâmplător cele “100 de noduri” consemnează discret şi nouă ani de miniatură textilă contemporană, pe care îl marcăm astfel, de la relansarea în anul 2011 a Salonului Național realizat sub coordonarea artistei Marijana Biţulescu. Alexandra Crăciun Expoziția, deschisă la parterul Palatului Brâncovenesc, poate fi vizitată în perioada: 4 – 31 august 2018. Centrul Cultural ”Palatele Brâncovenești de la Porțile Bucureștiului” Mogoșoaia este o instituție subordonată Primăriei Municipiului București.