RUSALIILE- hramul neamului românesc

Primăria Capitalei și Centrul Cultural ”Palatele Brâncovenești de la Porțile Bucureștiului”, în colaborare cu Biserica „Sf.M.Mc.Gheorghe” Mogoșoaia, organizează în data de 27 mai 2018, de la ora 18.00, în spațiul verde al peluzelor din fața Cuhniei, conferința ”Rusaliile- hramul neamului românesc”, susținută de Pr. Constantin Necula, profesor universitar doctor la Universitatea din Sibiu. Sărbătoarea Rusaliilor sau a Pogorârii Duhului Sfânt cade întotdeauna la 10 zile după Înălţare sau la 50 de zile după Paşti, când a avut loc coborârea Sfântului Duh asupra ucenicilor lui Iisus și a celor prezenți împreună cu ei. Este totodată sărbătoarea întemeierii Bisericii creştine, pentru că, în aceeaşi zi, în urma cuvântării însufleţite a Sfântului Apostol Petru, s-au convertit la creştinism aproximativ 3.000 de suflete, care au alcătuit cea dintâi comunitate creştină din Ierusalim, nucleul Bisericii de mai târziu. Intrarea este liberă.