NOSTALGIA PARADISULUI

Centrul Cultural ”Palatele Brâncovenești de la Porțile Bucureștiului”, în parteneriat cu Uniunea Artiștilor Plastici din România, vă invită duminică, 17 iunie 2018, de la ora 17.00, la vernisajul expoziției ”Nostalgia Paradisului”. Expoziția este semnată Denissa Șerban Maschek și curatoriată de Mihai Plămădeală. Evenimentul va avea loc în galeria Cuhnie a Centrului Cultural ”Palatele Brâncovenești” și va fi însoțit de un concert susținut de artiști internaționali de marcă – Ana Gagane/ clarinet, Emeric Kostyak/ violoncel, Benjamin Faure/pian – în Sala Scoarțelor a Palatului Brâncovenesc, începând cu ora 18.15. De asemenea, artista îi invită pe toți cei prezenți să participe la realizarea instalației ”SCHROT – Biodegradabil” aducând la vernisaj un simplu PET. Catalogul expoziției va fi lansat sâmbătă, 30 iunie, de la ora 18.00. ” Là où chaque minute est essentielle, l’art prend tout son sens’’