Noaptea Muzeelor 2020

Cea de-a 16 a ediție a evenimentului Noaptea Europeană a Muzeelor Deschise va avea loc la Palatul Mogoșoaia, sâmbătă,  14 noiembrie, între orele 10:00-21:00 și va fi organizată cu respectarea tuturor normelor privind prevenirea contaminării cu noul SARS Cov2 .

Ediția din acest an se va desfășura fără public iar toate evenimentele programate vor fi transmise LIVE pe pagina de Facebook – Centrul de Cultură ”Palatele Brâncovenești”.

Iată ce v-am pregătit pentru această ediție:

Între orele 14:00 -20:00, vă invităm la un maraton de recitaluri instrumentale susținute de muzicieni consacrați, invitați speciali dar și de elevi ai Colegiului Național de Muzică ”George Enescu”.
Invitați speciali: Mădălin Voicu Jr., Mirela Șindeli și Constantin Mirea. Evenimentul este organizat în parteneriat cu Asociația Culturală ”Artă sonoră”
De la ora 13:00, în Sala Scoarțelor va avea loc recitalul susținut de artiștii
Luminitza Petre – vioară
Alexandru Tănase – pian
Din program:W.A. Mozart -Sonata pt. vioara si pian în Do, KV 293 (p.1)
J.S.Bach- Preludiu din Suita engleza nr.5 pentru pian
F.Liszt- Studiu nr.6 dupa Capriciul nr.24 de Paganini
Monti- Csardas

 De la ora 11:00, în galeria Cuhnie, artistul Sergiu Chihaia propune un tur ghidat al expoziție IT’S UP/DOWN TO US: ”Expoziția este  de fapt o metaforă vizuală în care artistul pune în scenă un proces tacit, care trece aproape neobservat în dinamica cotidiană, un proces care generează noi structuri vegetale, morfologii stranii, excrescențe și malformații organice pe care natura, copacii in special, le dezvoltă ca reacție la coabitarea cu plasticul. ”

Galeria Foișor va fi gazda între orele 17:00 și 20:30 a unei proiecții de film experimental, semnat de regizorul Jozsef Laszlo.
Evenimentul este organizat cu sprijinul DocuArt.