Primăria Capitalei prin Centrul Cultural ”Palatele Brâncovenești de la Porțile Bucureștiului”, în parteneriat cu Asociația Culturală Pro Valores, sunt gazdele unui eveniment muzical poetic prilejuit de împlinirea a 125 de ani de la moartea lui Piotr Ilici Ceaikovski și a 100 de ani de la trecerea în eternitate a lui George Coșbuc. Evenimentul va avea loc duminică 27 mai 2018, de la ora 12.00 și este înscris în cadrul ediției a VII-a a Mogoşoaia ClasicFest. Va fi un spectacol deosebit în care armoniile, imaginate de Ceaikovski în seria de miniaturi Anotimpurile op.37, se vor îmbina cu poezii de Coșbuc, inspirate de cele patru anotimpuri. Pentru a realiza o călătorie autentică în spiritul creației ceakovskiene, ghid vă va fi tânăra și foarte valoroasa pianistă de origine rusă Diana Voronetskaya. Mari voci ale scenei românești vor interpreta poezii ca: „Vestitorii primăverii”, „Noapte de vară”, “Toamna” sau “Iarna pe uliță”. Diana Voronetskaya s-a născut în 1999 la Chişinau. A urmat cursurile Școlii de Arte „Alexei Stârcea”, unde a studiat cu profesoara Natalia Nețic. A absolvit Liceul Republican de Muzică „Serghei Rahmaninov” și este studentă a Academiei de Muzică, Teatru și Arte Plastice din Chişinau, clasa profesorului Anatol Lapicus. Timp de 10 ani a participat la numeroase concursuri naționale și internaționale. Cele mai importante competiții la care a fost laureată sunt: „Carl Filtsch” de la Sibiu, „Lira de aur” de la Suceava , „Milenium Piano” de la Bucureşti, Jocurile Delfice, Concursul internațional „A.Caramanov” în Ucraina, „Jocuri Veszprém” în Ungaria, „Blossoming” în Republica Cehă, „M.P.Mussorgsky” în Rusia. In luna mai 2017, a cântat în deschiderea concursului „Frederic Chopin” cu Filarmonica „Mihail Jora” din Bacău. În iulie 2017 a participat la un curs de măiestrie susținut de Gintaras Janusevicius în Lituania. De curând a fost solistă a Orchestrei Filarmonicii Naționale „Serghei Lunchevici” din Chișinau, la pupitrul dirijoral aflându-se Mihail Agafița. Accesul se face pe bază de invitaţie, care poate fi obţinută scriind pe adresa: asociatiaprovalores@gmail.com.