Primăria Capitalei prin Centrul Cultural ”Palatele Brâncovenești de la Porțile Bucureștiului” , vă invită vineri, 13 octombrie 2017, de la ora 16.00, la vernisajul expoziției de grup ”Har de la clasic la abstract”, semnată de artiștii Elian Băcilă, Vergil Cojocaru-Cover, Florentina Bazgan și Dorin Apreutesei. Evenimentul se va bucura de prezența criticilor de artă Speranța Ștefănescu și Armand Steriadi și le va avea ca invitate speciale pe actrițele Doina Ghițescu, Anca Pandrea și pe poeta Dorina Bârcă. Expoziția își propune o ancorare placidă în formule aparent clasice, apelul la compoziții abstracte dar și la figuri feminine punând în relație spațiul vizual interior cu cel exterior, filtrat printr-un soi de trăire interioară complexă. Metodele clasice dar și experimentele cromatice și figurative, transpun viziunea plastică personală a celor patru artiști. Elian Băcilă – născut în 1974, are o activitate artistică ce include expoziții personale și de grup în țară și în Olanda, Franța, Japonia, Africa, precum și participarea activă la licitații. Lucrări semnate de Elian Băcilă se află în patrimoniul Muzeului Național Cotroceni, în colecția postului de știri Euronews în Lyon, precum și în colecții private. Pictura sa are ca țintă trecerea de la negru la ultranegru, iar punctul cheie al expozițiilor sale este eclerajul. Vergil Cojocaru – Cover – născut la 22 februarie 1938, în judeţul Dolj, absolvent al Facultății de Arte Plastice Bucureşti (1964). Expoziţii în ţară şi în străinătate: Muzeul Colecţiilor , Muzeul Ţăranului Român Ateneul Tineretului, Sala Dalles, „Nudul în arta plastică” (2006, Reykjavic, Islanda), Expoziţia membrilor Uniunii Artiştilor Plastici, Galeria Constantin Piliuţă, Galeria Elite Prof Art, Palatul Şuţu, Muzeul Municipiului Bucureşti, Palatul Parlamentului ,Ateneul Român, Muzeul de Artă Cotroceni etc. Florentina Bazgan- născută la 18 aprilie 1970, pasionată de desen și pictură din copilărie, absolventă a Liceului de artă plastică „Nicolae Tonitza” din București, sectia Pictură monumentală, la clasa profesorului Micu Veniamin și Brăescu. Membru al Asociației Artiștilor Plastici București din 2016. Dorin Apreutesei- născut în 1958- artist vizual, web designer, absolvent al Școlii de Artă București, secția Pictură (1985-1988), clasa George-Paul Mihail. A obținut Premiul I la Festivalul Național de Artă, în 1988, cu lucrarea de absolvire. Este autor al multor lucrări aflate în colecții particulare (Romania, USA, Franța, Germania). Expoziția poate fi vizitată până pe 29 octombrie 2017.