FESTIVALUL ARMONII POETICE – ediția III

Centrul Cultural ”Palatele Brâncovenești de la Porțile Bucureștiului”, în parteneriat cu Asociația Pro Valores , vă invită sâmbătă 25 august 2018 și duminică, 26 august 2018, la ediția a-III-a a Festivalului ”ARMONII POETICE”. În ultimul week.end al verii, Palatul Brâncovenesc de la Mogoșoaia devine un templu al marii poezii și al muzicii de calitate. Două zile, patru spectacole, mari actori, importanți muzicieni, o foarte interesantă expoziție de fotografie, o panoramare deosebit de consistentă a liricii și a creației muzicale din Renaștere, până în contemporaneitate, sunt ingredientele unui eveniment cultural singular în România, pe care nu trebuie să-l ratați. Prima manifestare va avea loc sâmbătă 25 august, de la ora 12, când în Lapidarium, actrița Lamia Beligan și Nicolae Szekely, la laută și chitară renascentistă, vă vor invita  de-a lungul și de-a latul Europei poetico-muzicale, din perioada Renașterii. În aceeași zi, dar de la ora 17 și în Sala Scoarțelor, creații de Mihai Eminescu, George Enescu și Dinu Lipatti, vor răsuna sub genericul “Coloane Culturale Românești”, în interpretări semnate de actorul Adrian Titieni și de pianistul Horia Maxim. A doua zi, duminica 26 august, de la ora 12, în Lapidarium va începe un spectacol inedit, a cărui temă principală este Dansul. Pe scenă se vor afla actrița Medeea Marinescu, violonceliștii Ella Bokor și Mircea Marian – componenții Duo Cello Jaya, dar și creațiile fotografice semnate de Alina Ușurelu. Ultima manifestare va avea loc în aceeași zi, de la ora 17, în sala Scoarțelor, când soprana Sorina Munteanu, pianista Viorela Ciucur și actorul Marius Bodochi, vor readuce în atenția spectatorilor, creația poetică și muzicală de la 1918, spectacolul desfășurându-se sub titulatura “România 100”.   Accesul se face pe bază de invitaţie, care poate fi obţinută scriind pe adresa: asociatiaprovalores@gmail.com