Galeria Cuhnie găzduiește, în perioada 24 septembrie – 31 octombrie 202, expoziția LOC DE JOACĂ, semnată de artistul Mihail Coșulețu.
Undeva, trecut de mijlocul izolării anilor din urmă, unde zilele nu mai aveau nume, unde am încetat să le mai numerotez și unde, în sfârșit, timpul devenise normat de lucru și proiecte, am început să construiesc o lume pentru fiul meu, o lume de jucărie, una serioasă dacă trebuie, cu resurse și potențial padagogice, o lume într-un oraș. Am încercat să îi imprim o dimensiune cu totul aparte, nu am vrut să construiesc simple replici sau reproduceri în miniatură. O jucărie notabilă ar fi spus: this world is going to be magical or not at all, iar eu mă gândesc la mica noastră lume din lemn ca la orașul în care imigrează Peter Pan, după ce ajunge la maturitate. […]
Mihail Coșulețu