Expoziția dedicată Principelui George-Valentin Bibescu

Centrul Cultural Palatele Brâncovenești de la Porțile Bucureștiului – Mogoșoaia redeschide în perioada 18.08-11.09.2021, la Galeria Parter, Palat, expoziția dedicată Principelui George-Valentin Bibescu, pionier al automobilismului și Aviației Române, curatoriată de arh. Alexandra Chiliman.

Principele  George Valentin Bibescu (3 aprilie 1880 – 2 iulie 1941), personalitate marcantă a perioadei interbelice a fost pilot-aviator, brevetat (decembrie 1909-ianuarie 1910) la Pau, la Școala de Aviație a cunoscutului aviator francez, Louis Blériot. În anul 1910 a întemeiat Liga Aeriană Română și Școala de Aviație de la Băneasa. În primul Război Mondial, prințul George Valentin Bibescu a fost comandant al companiei de infanterie marină pe Siret și la Budapesta. Între anii 1930-1941 a străbătut cerurile Europei, Asiei, Africei şi Americei” și a fost ales preşedinte al Federaţiei Aeronautice Internaţionale, ales de zece ori de-a rândul de patruzeci şi trei de naţiuni.”  

Expoziția poate fi vizitată până la data de 11 septembrie 2021.