expo INCOGNITO

Centrul de Cultură ”Palatele Brâncovenești de la Porțile Bucureștiului” vă invită sâmbătă, 5 noiembrie 2022, de la ora 14.00, la deschiderea expoziției INCOGNITO, semnată de artistul Ion Isaila.
Curator expoziție: Cristina Simion.

”Isaila e o figura solitară. Fără a putea fi asimilat unei mișcări sau unui grup artistic, refuzând imaginea mitică a artistului ‘diferit de ceilalți’, căutând esența prin eforturi ciclice, monotone, aparent lipsite de aura inspirației, de strălucirea spontaneitatii creatoare, dar impregnate de o viziune artistică armonică și monumentală, Ion Isaila are o veritabila vocație de constructor în arta contemporană.

‘Incognito’ e o retrospectivă căreia i se refuză explicit acest statut. Prezentând publicului serii diferite de lucrări reprezentative nu atât unor perioade de creație distincte, cât idealului artistic pe care Isaila îl urmează, expoziția este gândită astfel încât să propună o selecție impresionantă prin sobrietate ascetică”
Cristina Simion

Expoziția, deschisă la Parterul Palatului Brâncovenesc de la Mogoșoaia, va putea fi vizitată în perioada 05-28.11.2022.

Vă invităm la Palat cu orizontul de așteptare al unei emoții intense!