Începând cu data de 13 aprilie 2023, Galeria Parter, Palat va găzdui expoziția intitulată Divinul și Umanul a artiștilor Grigore Popescu-Muscel și Maria Popescu-Dragomir.
Deschiderea expoziției va avea loc sâmbătă, 22 aprilie 2023, ora 17:00 și va rămâne deschisă publicului până pe data de 07 mai.
O dimensiune mai puțin cunoscută a creației lui Grigore Popescu Muscel ni se dezvăluie, în plentitudinea ei, cu ocazia expoziției retrospective intitulate „Gânduri și Culori”, deschise, alături de Maria Popescu Dragomir, la Palatul Brâncovenesc de la Mogoșoaia, în Săptămâna Luminată a anului 2023.
E vorba despre pictura sa de șevalet – realizată în tehnica uleiului pe carton sau pânză și, uneori, în encaustică – prezentată ca o secțiune aparte a expunerii.
Șaizeci și cinci de lucrări, pictate în diferite perioade, acoperă toate subiectele consacrate în acest gen de artă: natură statică, peisaj, portret, compoziție cu personaje sau chiar abordări hibride, precum inserția în peisaj a unui grup de personaje sau sugestii de natură statică într-o scenă de gen.
Fără a intra, în vreun fel, în disonanță cu activitatea de pictor bisericesc și iconar a lui Grigore Popescu Muscel, creația sa laică îi dezvăluie o altă latură a personalității și, în plus, are menirea de a potența ambele tipuri de preocupare artistică, cu forța dată de complementaritatea celor două tipuri de expresie.
Doar la o vedere superficială s-ar putea crede că pictorul muralist îl concurează pe cel care lucrează în atelier, la șevalet. În realitate, ca orice artist complex, Grigore Popescu Muscel își exersează măiestria în oricare tehnică sau tip de abordare plastică, fie ea religioasă, fie laică, fie pe dimensiunile grandioase ale zidurilor de biserică, fie pe cele mult mai restrânse ale pânzei.
Practicând două genuri diferite de pictură, artistului i se deschid mai multe posibilități de abordare iar viziunea sa se îmbogățește pentru că sugestiile frescei, mai ales la nivelul cromaticii și al compoziției, se răsfrâng asupra picturii de șevalet, în timp ce practicarea picturii de șevalet conduce la o reprezentare mai sintetică a scenelor și a personajelor sacre.
Cu o bogată cultură vizuală, și nu numai, având prilejul de a călători și de a cunoaște alte spații și alte școli de pictură, din epoci diferite, Grigore Popescu Muscel a ajuns, treptat, prin dobândirea de experiență și prin asimilare, la un stil propriu, inconfundabil, în arta sa murală, o artă de sinteză, în care rigorile reprezentării de sorginte postbizantină se întâlnesc cu influențele din pictura occidentală, renascentistă și manieristă, în special.
În egală măsură, lucrările sale de șevalet, cu subiect laic, tot calitatea unei sinteze plastice o demonstrează, pentru că și aici influențele picturii sacre bizantine – precum respingerea oricărei forme de naturalism, reprezentarea stilizată, lipsită de volumetrie, a personajelor sau cromatica armonioasă și caldă, fără de stridență, a frescei – își dau întâlnire cu un modernism accentuat, inovator, care amintește uneori de expresionism, cubism sau surrealism. Mai mult, caracterul monumental, ce nu ține numai de dimensiunea unei lucrări, se imprimă și asupra acestor compoziții de atelier.
Peisajele pictate de Grigore Popescu Muscel sunt reverii ale artistului, transpuse pe pânză, în diferite spații, pe unde a călătorit sau a lucrat, dar și în locurile natale, la Câmpulung sau în fostul județ Muscel. Astfel, se întâlnesc în expoziție, peisaje din România (Munții Apuseni, Timișoara, Măgura, București – Parcul Krețulescu –, Câmpulung Muscel, Nămăiești) dar și din Italia (Toscana, Tirolul de Sud), Franța (Saint Remy Montbard). În fiecare dintre aceste lucrări artistul găsește cea mai potrivită expresie plastică a uimirii și bucuriei provocate de un anumit loc, într-un anumit anotimp și moment al zilei.
Sentimentul încercat de privitor este că ceea ce i se desfășoară în fața ochilor, între ramele tabloului, nu este altceva decât o încercare de fixare a unei clipe unice, efemere, trăite de pictor cu nostalgia că ea nu se va mai repeta. De aceea, lumina, alături de culoare, joacă un rol central în peisajele rurale sau urbane ale lui Grigore Popescu Muscel. Caracterul ei schimbător se fixează pe suport, fiind în felul acesta smuls trecerii.
Pictorul pare mai mult atras de peisajul natural în care intervenția umană e minimă. Colțurile de pădure sau arborii singuratici devin astfel motive nu de puține ori abordate. Detaliile câte unei așezări accentuează pitorescul și farmecul locului. Adeseori, o culoare surprinsă în peisaj (roșu, galben, gri, alb) devine pretextul reprezentării. Alteori, întreaga compoziție e lucrată într-o dominantă de culoare („Viforul violet peste cartier”, „Griuri de toamnă pe malul Begăi”, „Plimbare pe dealurile roșii într-o zi caniculară”, „Acoperișurile verzi”, „Acoperișurile roșii” ). Peisajele de iarnă par a fi asociate, mai degrabă, unei stări de spirit.
Din așezările urbane artistul reține mai degrabă periferiile sau detaliile pitorești de arhitectură, pe cele care dau farmec locului.
Portretele ocupă și ele un loc aparte în pictura de șevalet a lui Grigore Popescu Muscel și pot fi încadrate în trei categorii: reprezentări ale unor modele reale, precum profesorul Mihail Diaconescu sau Domnișoara Stela, întruchipări ale unor personaje cu valoare simbolică, a căror menire este de a individualiza o categorie profesională sau umană („Criticul de artă”, „Jucătorul de șah”, „Biologul pustiului”, „Dramaturgul în repaus”, „Băutorii de absint”) și, în fine, personaje imaginare sau cu existență istorică ce indică un proces de introspecție ori sugerează trăiri și reflecții ale artistului pe teme grave („Patru portrete interioare”, „Personaje dansând”, „Evadarea din infern”, „Singurătatea Evei în Grădină” sau splendida lucrare în encaustică intitulată „Ploaie și fulger”).
În toate portretele pe care le realizează, Grigore Popescu Muscel refuză tranșant reprezentarea realistă. În urma dublului proces, de intelecție și de transfigurare plastică, s-ar putea spune că aceste personaje se transformă, mai degrabă, în idei.
Chipurile rețin doar detalii esențiale, transformarea lor fiind profundă și de o expresivitate accentuată. Influențele din arta frescei sunt evidente, nu doar la nivelul desenului, ci și al cromaticii. Ecouri vin și dinspre pictura antică, precum cea a portretelor în tehnica encaustică, de la Fayum, și se conjugă cu reverberațiile moderne ale expresionismului cubismului și chiar ale suprarealismului.
Un singur portret în frescă, cel al profesorului Mihail Diaconescu, amintește de conjuncția dintre portretul votiv, ctitoricesc, al epocii medievale, cu cel de aparat, realizat în Țările Române de către pictorii itineranți, de la sfârșitul secolului al XVIII-lea și începutul celui de al XIX-lea, numiți și „primitivii picturii românești moderne”.
Naturile statice, mai puțin numeroase în creația lui Grigore Popescu Muscel, abordează motive desprinse din universal casnic sau din atelier, supuse aceluiași proces de esențializare a formelor pe care-l găsim în portretistică sau în compozițiile cu peisaje. Suprafețele lor sunt texturate prin pensulații bogate, ce lasă la vedere pasta și urma penelului, imprimind astfel un caracter dinamic acestor compoziții. Și în cazul lor, artistul studiază raporturile de culoare pe care le pune în evidență cu măiestrie.
Pictura de atelier a lui Grigore Popescu Muscel, prezentată în cadrul retrospectivei de la Palatul Brâncovenesc al Mogoșoaiei, ni se dezvăluie ca o preocupare aparte a unui artist de o mare mobilitate stilistică și cu o viziune cuprinzătoare, dublată de măiestria dobândită de-a lungul unei activități impresionante.
Luiza BARCAN
