Primăria Capitalei prin Centrul Cultural ”Palatele Brâncovenești de la Porțile Bucureștiului”, în parteneriat cu Asociația Culturală Pro Valores, sunt gazdele unui recital inedit, duminică, 29 aprilie 2018, de la ora 12.00, eveniment înscris în cadrul ediției a VII-a a Mogoşoaia ClasicFest.

 Duo Adeo, formație unică în peisajul muzical românesc, va interpreta opusuri scrise pentru duetul vioară – violă de: Johann Sebastian Bach, Wolfgang Amadeus Mozart, Louis Spohr sau Haendel/Halvorsen.

Protagoniști vor fi: violonistul Andrei Stanciu și violista Emma Rotomeza, doi muzicieni excepționali, perfecționați la Academia Yehudi Menuhin din Elveția.

Andrei Stanciu, violonist născut la Brașov, este absolvent al Academiei Internaționale de Muzică « Yehudi Menuhin » din Elveția unde a avut ocazia de a studia cu celebrii violoniști: Maxim Vengerov, Liviu Prunaru și Oleg Kaskiv. În martie 2016 a obținut Premiul 1 la Concursul Internațional de Muzică Grand Prize Virtuoso – Londra. În palmaresul său se mai regăsesc peste 15 premii la concursurile naționale și internaționale de vioară și Premiul Special al Uniunii Criticilor Muzicali “Mihail Jora”. Până în anul 2015 a fost solist și membru al orchestrei de cameră “Menuhin Academy Soloists”. Andrei Stanciu a început studiul viorii la vârsta de 7 ani la Brașov, sub îndrumarea profesoarelor Laura Modorcea și Maria Mireanu. În anul 2007, a început cursurile Universității de Arte «George Enescu» din Iași, studiind vioara și muzica de cameră cu prof. univ. dr. Bujor Prelipcean, prim violonistul cvartetului Voces. A concertat în calitate de solist cu mai multe orchestre din țară și străinătate pe scene din Elveția, Polonia, Portugalia, Spania, Italia, Israel.

Violista Emma Rotomeza s-a născut în 1985, în Râmnicu Vâlcea. Studiază la început cu prof. Mariana Mihăilescu și de la 13 ani până la terminarea liceului câștigă premiul I la fiecare concurs la care participă în România. Din anul 2004, devine studentă a Universității Naționale de Muzică București, clasa Valeriu Pitulac. În anul 2009, obține o bursă în Spania, la Conservatorul de Muzică Eduardo Martinez Torner, la clasa profesorului Luis Magin Muniz Bascon. Formează Cvartetul Resonance, invitat la prima ediție a Turneului Național Muzica în Palatele României. În 2011,  a fost acceptată la Academia de Muzică Menuhin din Elveția. Un an mai târziu, devine șefa de partidă în cadrul orchestrei Menuhin Academy Soloists, alături de care concertează în toată Elveția, Monaco, Israel, Spania, Polonia, în renumite festivaluri de muzică clasică, apare în transmisiuni realizate de televiziunile Arte și Mezzo, înregistrează CD-uri, până în septembrie 2015, când absolvă Academia. Din ianuarie 2016, devine șefa de partidă a Orchestrei Simfonice Vigo430 din Spania și susține recitaluri, concerte și participă în proiecte de muzică de cameră sau orchestră, atât în România cât și în alte țări europene.

Accesul se face pe bază de invitaţie, care poate fi obţinută scriind pe adresa: asociatiaprovalores@gmail.com.