Sari la conținut

Comunicat SEARĂ SCHUBERT

Centrul de Cultură „Palatele Brâncovenești de la Porțile Bucureștiului” are plăcerea de a vă invita duminică, 7 septembrie 2025, de la ora 17:00, în eleganta Sală a Scoarțelor, la recitalul SEARĂ SCHUBERT, susținut de pianista Anca Elena și soprana Laura Tătulescu.

 

Recitalul SEARĂ SCHUBERT propune o incursiune sonoră în universul liedului schubertian, o întâlnire cu emoția pură și rafinamentul expresiei muzicale.

 

Programul serii va cuprinde pagini îndrăgite din creația compozitorului austriac, printre care:
Das Wandern, Wohin?, Ungeduld, Der Fischer, Dithyrambe, Der Tod und das Mädchen, Die Forelle, Der Jäger, Tischlied, Trost in Tränen, Schäfers Klagelied, Der König in Thule, Der Musensohn.

 

Anca Elena, cunoscută și sub pseudonimul artistic Aelena, este o pianistă cu o viziune poetică și personală asupra actului muzical. Formată în tradiția clasică, ea explorează compoziția contemporană și performance-ul interdisciplinar, integrând în concertele sale elemente de poezie sonoră și multimedia. Stilul său rafinat și expresiv a fost remarcat în recitaluri susținute atât în spații culturale alternative, cât și pe scene prestigioase din România și Europa.

 

Laura Tătulescu este o soprană română de renume internațional, apreciată pentru timbrul său cald, expresiv și pentru prezența scenică deosebit de carismatică. Absolventă a Universității Naționale de Muzică din București, și-a continuat studiile în străinătate și a colaborat cu teatre de operă și festivaluri importante din Europa și Statele Unite. Repertoriul său cuprinde atât capodopere ale repertoriului clasic – Mozart, Verdi, Puccini –, cât și creații contemporane, fiind elogiată de critici pentru naturalețea frazării și intensitatea emoțională a interpretărilor.

 

Parteneri media: AGERPRES, Amos News, Radio Trinitas, Jurnal de București, Rezistența prin Cultură.

 

Intrarea este liberă.

Vă așteptăm cu drag să ne bucurăm împreună de frumusețea muzicii lui Schubert într-o seară de neuitat!

Design fără titlu – 1
Sari la conținut