Centrul de Cultură „Palatele Brâncovenești de la Porțile Bucureștiului” are plăcerea de a invita publicul duminică, 25 ianuarie 2026, de la ora 15:00, în eleganta Sală a Scoarțelor, la un recital de excepție dedicat împlinirii a 140 de ani de la nașterea prințesei Martha Bibescu.
Intitulat „Recital liric de salon”, evenimentul aduce pe scenă interpreți de talie internațională: Angela Șindeli, soprană de renume, apreciată pentru tehnica impecabilă și timbrul luminos, alături de Marius Nine, tenor cu o prezență scenică carismatică și o voce caldă, expresivă, capabilă să cucerească orice audiență.
Alături de aceștia va evolua Livia Maria Pisăliță, o tânără și promițătoare soprană, aflată la început de carieră, dar deja remarcată pentru sensibilitatea și maturitatea interpretării sale. Aceasta este pregătită de Angela Șindeli pentru admiterile la Universitatea Națională de Muzică din București.
Recitalul va fi acompaniat la pian de Andra Demidov, pianistă apreciată pentru rafinamentul și eleganța interpretativă, care conferă fiecărui moment muzical o profundă intensitate emoțională.
Iraida Florea, artist vizual, director creativ și creator de proiecte culturale și de imagine inspirate din costumul etnic românesc, va recita din scrierile Marthei Bibescu și va realiza vestimentația artiștilor participanți.
„Există o lipsă profundă de iubire în lume, iar acest lucru ne afectează pe toți”, spunea Martha Bibescu, una dintre cele mai puternice, sofisticate, inteligente, sensibile și emblematice personalități feminine ale României. Demnă ambasadoare a acestui neam, supranumită „Nimfa Europei”, Martha Bibescu și-a purtat pașii prin camerele Palatului Brâncovenesc de la Mogoșoaia, înnobilându-l cu spiritul său artistic neîmblânzit. Căutătoare permanentă a iubirii, în toate formele sale, scriitoare înzestrată, Martha Bibescu rămâne una dintre cele mai autentice și revoluționare femei ale epocii sale.
Vă invităm să o cunoașteți mai bine, să o (re)descoperiți prin muzică, versuri și vestimentație, într-un cadru de vis, atât de iubit de ea.”
Angela Șindeli
Evenimentul face parte din proiectul Opera2People, conceput și coordonat de Angela Șindeli, care își propune să familiarizeze publicul cu repertoriul specific operei și al genurilor conexe, prezentându-l atât prin interpretare artistică, cât și prin poveștile fascinante din spatele fiecărei lucrări. Totodată, proiectul aduce în prim-plan repertorii rare, cu tematici speciale, oferind o experiență culturală unică, ce îmbină excelența artistică cu emoția autentică a muzicii.
Programul recitalului va include lieduri și duete din repertoriul național și internațional, oferind publicului o experiență memorabilă.
Intrarea este liberă.
Informații suplimentare
Centrul de Cultură „Palatele Brâncovenești de la Porțile Bucureștiului” – Mogoșoaia
Adresă: Str. Valea Parcului nr. 1, Mogoșoaia, jud. Ilfov
Tel.: +40 786 705 985
Website: www.palatelebrancovenesti.ro
