Centrul de Cultură „Palatele Brâncoveneşti de la Porţile Bucureştiului” și Asociația Culturală „Arta Sonoră” vă invită să participați sâmbătă, 24 ianuarie 2026, începând cu ora 15:00 la recitalul susținut de Duo Catharsis – Dulces Canciones Latinas.
Recitalul se va desfășura în Sala Scoarțelor și va fi prezentat de către doamna profesor Doina Saliu.
Duo-ul format din Laura Chera – soprană și Tudor Scripcariu – pian, propune o călătorie sonoră intensă, în care fiecare melodie capătă profunzime și autenticitate.
Recitalul face parte din Stagiunea Muzicală REZONANȚE SONORE PE ARMONII DE FESTIVAL – serie de recitaluri şi concerte menite să aducă în atenţia publicului atât tinere talente, cât şi interpreţi cu experienţă.
Duo Catharsis este un proiect muzical creat din dorinţa de a transforma emoţia în artă și muzica într-un limbaj sincer al sufletului. Cu o chimie artistică aparte și o sensibilitate muzicală rafinată, Duo Catharsis aduce pe scenă o combinaţie subtilă de forţă si vulnerabilitate, de sunet curat și interpretare trăită.
Laura Chera, artist liric al Filarmonicii „George Enescu”, este recunoscută pentru vocea sa expresivă și tehnica desăvârșită, fiind o prezenţă remarcabilă pe scenele cele mai importante din ţară.
Tudor Scripcariu, un pianist de excepţie, completează această colaborare cu interpretări pline de sensibilitate și virtuozitate, contribuind la crearea unor interpretări memorabile.
Prin combinaţia sa unică de voce și pian, duo-ul își propune să exploreze și să promoveze un repertoriu variat, de la muzică clasică la creaţii contemporane, consolidându-I și astfel poziţia în peisajul muzical naţional.
DUO CATHARSIS – Dulces Canciones Latinas
Enrique Granados :
• Canto Gitano
Carlos Guastavino:
• La rosa y la sauce • Cortadera, plumerito • Abismo de Sed • Hermano • Pueblito, mi pueblo
• Mi garganta • El Clavel del aire blanco • La Palomita • Noches de Santa Fé
Fernando Obradors :
• Dos cantares populares – Del cabello mas
sutil • El majo celoso
Ernesto Halffter:
• Ai que linda moça
Pablo Sorozábal:
• Noche Hermosa
Nicolas Bacri:
• A la Mar
Heitor Villa-Lobos:
• Valsa da Dor
Heitor Villa-Lobos : Quatro Canções da Floresta
Amazonas • Veleiros
• Cair da tarde
• Canção do amor
• Melodia sentimental
Pablo Luna: El niño judio
• De España vengo
Ruperto Chapí : Las hijas del Zebedeo
• Carceleres
Acces gratuit!
Vă așteptăm cu drag!
