Excelențe vizuale la Palatul Mogoșoaia. Prima ediție a Salonului Internațional Martha Bibescu
Zeci de artiști de primă valoare din Italia, Republica Moldova și România, participă la prima ediție a Salonului Internațional de Arte Vizuale „Martha Bibescu”, eveniment găzduit de Palatul Brâncovenesc de la Mogoșoaia și organizat de Asociaţia Culturală „Pro Valores”, Centrul de Cultură „Palatele Brâncoveneşti de la Porţile Bucureştiului” și Uniunea Artiștilor Plastici din România.
Vernisajul va avea loc duminică, 7 iulie, ora 13:00.
În perioada 4-29 iulie 2024, parterul palatului în care a locuit una din cele mai distinse personalități ale aristocrației europene a secolului al XX-lea – prințesa Martha Bibescu, se va transforma într-un spațiu al excelenței artelor vizuale contemporane.
Comisia curatorială alcătuită din: criticul de artă Luiza Barcan – câștigătoare premiului de critică în Gala Premiilor UAP (septembrie 2023), academicianul Mircia Dumitrescu și pictorul Gheorghe Dican – vicepreședinte al Uniunii Artiștilor Plastici din România, a selectat un număr de 80 de creații. În spațiile expoziționale veți putea admira lucrări semnate de: Felix AFTENE, Marius BARB, Mihaela BARBU, Genu BERLO, Andreea BIȚULESCU, Relu BIȚULESCU, Ioan BORLEAN, Cristian BRÂNZESCU, Samy BRISS, Adrian BUDEA, Diana CÎRJALIU MELIU, Margareta CATRINU, Elena CHIRVASA, Melania CHITUC, Irina Venera COJOCARIU, Gheorghe COMAN, Valentina CRISTEA, Nicola D’ARCO, Daniela DEACONU, Doru DELIU, Gheorghe DIACONU, Gheorghe DICAN, Ana Lucia DOMITE, Marinella DUMITRESCU, Mircia DUMITRESCU, Marcel DUȚU, Marius FRĂȚILĂ, Maria FURNEA, Gabriel GIODEA, Cristina GRIGORESCU, Vasilica GRIGOROV, Ada Nicoleta GUGONEA, Ecaterina HILA SCORUȘ, Oana HRIȘCĂ, Ion IANCUȚ, Sorin ILFOVEANU, Carmen IONESCU, Constantinius IONESCU, Narcisa JANȚĂ, Gabor KENTELKI, Petru LUCACI, Cristina Maria LUPESCU, Marcel LUPȘE, Alexandru MĂRGINEAN, Viorel MĂRGINEAN, Florian MIHĂILESCU, Gheorghe MOSORESCU, Liviu NEDELCU, Nadia NEGRU, Ana PAȘA DEACONU, Ștefan PELMUȘ, Aurel PETRESCU, Gheorghe PINTILIE, Ion PANTILIE, Vasile POP NEGREȘTEANU, Florin PREDA DOCHINOIU, Florin Alexandru PREDA, Eugen RAPORTORU, Dimitrie ROMAN, Mădălina RUICAN, Anca SMĂRĂNDACHE, Constantin STAN NEACȘU, Valeriu ȘUȘNEA, Constantin TANISLAV, Cristiana Emanuela TĂRBUC, Sorina ȚIBACOV, Mihai TUGEARU, Cornelia VAS, Marilena ZAHIU, Alexandru ZANĂ, Tudor ZBÂRNEA, Ion ZDERCIUC, Gheorghe ZĂRNESCU.
Organizator: Centrul de Cultură „Palatele Brâncoveneşti de la Porţile Bucureştiului”, Primăria Municipiului Bucureşti
Parteneri: Asociaţia Culturală „Pro Valores”, Ovalsart, Uniunea Artiștilor Plastici din România.
Sponsor: Domeniile Ostrov.
Parteneri media: Radio România Cultural, Radio România Muzical, Radio România Internațional, Radio Trinitas, Trinitas TV, Agerpres, Amos News, Jurnal de București, Timpul, MS News, Zile și Nopți, Modernism, JurnalMM.ro, Coolt Neamț, Top Business, Piața de artă, România pozitivă.