COMUNICAT DE PRESA TRADITIE SI SIMBOL

Vă invităm la Galeria Cuhnia a Centrului de Cultură „Palatele Brâncoveneşti de la Porţile Bucureştiului” să vizitați expoziția intitulată „Tradiție și simbol”.

Arta populară a reprezentat și reprezintă încă un izvor de frumusețe și sensibilitate. Creații anonime, acestea înmagazinează și reflectă credințe și idei ce s-au sedimentat în conștiința poporului român de-a lungul a generații.

Materiale naturale precum pământul, minereul, pietrele, lâna și fibrele vegetale sunt trecute prin apă și foc și transformate de mâinile artiștilor în opere sincere și pline de viață.

În cele trei săli de expoziție se pot admira obiecte din ceramică, lemn, metal și țesături, creații ale meșterilor populari români și etnici din diferire regiuni ale țării.

În centrul expoziției se află un covor oltenesc cu pomul vieții, simbol creștin ancestral, care semnifică legătura cosmică dintre lumea subterană, a pământului din care ne naștem și cea divină a cerului spre care aspirăm. Între aceste lumi suntem noi, creatori de frumos și de util.

 Expoziția va rămâne deschisă publicului până pe data de 29 octombrie 2023 și poate fi vizitată de marți până duminică, între orele 10:00-18:00.

Parteneri media:

Agerpres, Radio România Cultural, Radio Trinitas, Trinitas TV, Modernism, Amos News, Timpul, Roportal, Onlinegallery.ro, Propagarta și Evenimentemuzeale.ro

Folk art has been and still is a source of beauty and sensitivity. Anonymous creations, they store and reflect beliefs and ideas that have settled in the consciousness of the Romanian people over the generations.

Natural materials such as earth, ore, stones, wool and plant fibers are passed through water and fire and transformed by the hands of artists into sincere and lively works.

In the three exhibition halls you can admire objects made of ceramics, wood, metal and fabrics, creations of Romanian and ethnic folk craftsmen from different regions of the country.

At the center of the exhibition is an Olten carpet with the tree of life, an ancestral Christian symbol, which signifies the cosmic connection between the underground world, the earth from which we are born, and the divine heaven to which we aspire. Between these worlds we are, creators of the beautiful and the useful.