Comunicat de presă recital instrumental POVEȘTI VIOLONISTICE

Centrul de Cultură „Palatele Brâncovenești de la Porțile Bucureștiului” și violonista Theodora Bălănică-Ciurezu vă invită duminică, 10 martie 2024, de la ora 15:00, în Sala Scoarțelor la recitalul instrumental intitulat POVEȘTI VIOLONISTICE.

În program lucrări inedite din creația pentru vioară solo a compozitorilor J.S.Bach, Ș. Neaga, V. Filip, G. Enescu și compoziții proprii.

Intrarea la recital este liberă!

Violonista Theodora Bălănică-Ciurezu și-a început studiile muzicale la Școala de Muzică din Câmpulung-Muscel. A absolvit Liceul de Muzică din Brașov, iar mai apoi Facultatea de Muzică din cadrul Universității Transilvania din Brașov, domeniul licență- Interpretare Instrumentală și master-Stil și Performanță în Interpretarea Instrumentală și Vocală, fiind șefă de promoție. De-a lungul parcursului său violonistic, a fost îndrumată de profesorii Valeriu Rogacev și Florin Ionescu-Galați. În decembrie 2023, a obținut titlul de doctor în muzică la Universitatea Națională de Muzică din București, prin susținerea publică a tezei de doctorat Sunet și Culoare. Repere violonistice în sonata romantică, elaborată sub îndrumarea prof. univ. dr. Șerban-Dimitrie Soreanu.

S-a perfecționat la cursuri de masterclass cu renumiții profesori: Octavian Raţiu, Mihai Craioveanu, Alexandru Tomescu, Mihaela Tomescu, Eszter Kleinman-Stankowski. A urmat cursurile de masterclass organizate de Academia Regală de Muzică din Stockholm, Suedia cu profesorii: Eszter Haffner, Mihaela Martin și Olivier Charlier (vioară), Celine Flamen (muzică de cameră) și Jukka-Pekka Saraste (orchestră).

A obținut numeroase premii la concursurile naționale și internaționale de interpretare instrumentală, dintre care amintim: Premiul I – Concursul Internațional Dan Cumpătă București, Premiul I – Concursul Internațional Sigismund Toduță Deva, Premiul I – Concursul Internațional CMS Viena, Marele Premiu – Concursul Internațional Live Muse Art Oradea, Premiul I – Concursul Internațional Live Muse Art Arad, Premiul II – Festivalul Național Dinu Lipatti Pitești, Premiul II – Concursul Internațional Miniatura Romantică Galați, Premiul III – Concursul Național Edouard Caudella Iași, Mențiune – Concursul Internațional Remember Enescu Sinaia, Mențiune – Concursul Internațional Roman Boianciuc Reghin.

Are o activitate bogată artistică, susținând recitaluri în mai multe orașe din țară și din străinătate: Braşov, Câmpulung-Muscel, Sfântu-Gheorghe, Cluj-Napoca, Piteşti, Sinaia, Bușteni, Alba Iulia, Botoșani, Râmnicu-Vâlcea, Brăila, București, Ploiești și Stockholm. A concertat în calitate de solist alături de Filarmonica de Stat Botoșani, Filarmonica Ion Dumitrescu Râmnicu-Vâlcea, Orchestra Jesus Guridi Bilbao și Orchestra Facultății de Muzică Brașov. A susținut recitaluri în cadrul festivalurilor Remember Enescu (Sinaia, Bușteni, Brașov, București), Musica Coronensis, Musica Barcensis (Brașov) și Aurora Music Festival (Stockholm).  A fost membră a Fundației Remember Enescu și a Orchestrei de Tineret Wonderful Youth Orchestra, condusă de maestrul Igor Coretti-Kuret.

În prezent, este profesor doctor de vioară la Colegiul de Artă Carmen Sylva din Ploiești.