Sari la conținut

Comunicat de presă GENTLE COHESION

Organizers: Go Art Projects and Cultural Center „Palatele Brâncovenești de la Porțile Bucureștiului” –  Mogoșoaia

Curators: Adriana Florea Baloiu, Lina Osama

 

Artists: Weaam Elmasry, Lina Osama, Cecilia Feng – Egypt, Fatima Inaghnane, Samira Aitelmaalam – Morocco, Tania Raschied – Iraq / Austria, Adriana Florea Băloiu, Anca Boeriu, Cristina Chirilă – Romania, Mithu O, Susmita Chowdhury – India, Suriwam Sutham – Thailand, Manuela Madeira – Mozambique / Ireland, Skylar Smith – USA, Alicja Pruchniewicz – Poland, Loya Kader Ӧztϋrkmen – Turkey, Najet Dhahbi – Tunis, Zhanhong Liao – China/The Netherlands, Renata Cruz Olivares – Mexico.

 

 

„«Gentle Cohesion» este o inițiativă artistică interculturală ce reunește artiste din medii culturale, naționalități și identități diverse, provenind din India, Egipt, Maroc, Tunisia, Taiwan, Thailanda, Mozambic, Irlanda, Irak, Austria, România, Polonia, Olanda, China, Mexic și SUA. Proiectul funcționează ca o capsulă vizuală care aduce împreună practici artistice variate – de la pictură, grafică, instalație și sculptură cinetică, la fotografie, ceramică și artă textilă – într-un demers colectiv de explorare a identității, memoriei, traumei și rezilienței.

 

Lucrările selecționate problematizează stereotipuri sociale și pun în discuție fragilitatea – nu ca vulnerabilitate, ci ca formă de protecție și forță latentă. În acest context, arta devine un spațiu comun de reflecție și de afirmare, în care diferențele culturale nu separă, ci coagulează sensuri, creând o solidaritate estetică ancorată în introspecție și afirmarea sinelui.

 

«Gentle Cohesion» subliniază importanța solidarității feminine într-un peisaj artistic istoric dominat de structuri patriarhale. Într-o lume în care vocile femeilor artiste au fost adesea marginalizate, acest proiect propune o platformă de vizibilitate și sprijin reciproc, în care colaborarea devine un gest politic și poetic deopotrivă. Femeile-creatoare, reunite în acest spațiu comun de expresie, nu doar produc opere de artă, ci articulează forme de rezistență, inițiază dialoguri și deschid noi posibilități de incluziune și transformare socială.

 

Prin cultivarea unui dialog vizual între artiste din contexte socio-culturale diferite, proiectul pledează pentru unitate în diversitate și pentru valorizarea schimburilor interculturale ca sursă de regenerare colectivă. Într-un climat global marcat de polarizare, „Gentle Cohesion” afirmă puterea artei de a construi punți, de a genera speranță și de a susține o viziune comună pentru o lume mai echitabilă, incluzivă și solidară.

 

Parteneri media: AGERPRES, Amos News, Jurnal de București, Living Units, Prime Road Media, Arte Vezi.

 

Evenimentul este accesibilizat pentru persoane cu dizabilități auditive.

 

Expoziția poate fi vizitată de marți până vineri, în intervalul orar 10:00-18:00, iar sâmbăta și duminica, între orele 10:00-19:00.

 

Pentru informații suplimentare: goartprojects@gmail.com

 

 

Sari la conținut