Comunicat de presă DUO KITHARSIS

Centrul de Cultură „Palatele Brâncovenești de la Porțile Bucureștiului” și Duo Kitharsis vă invită sâmbătă, 4 noiembrie 2023, în Sala Scoarțelor începând cu ora 15:00, la concertul și lansarea  CD-ului Fandango.

În program lucrări de: Isaac Albéniz, Manuel De Falla, Félix Máximo López, Pablo De Sarasate, Francisco Tárrega, Cătălin Ștefănescu-Pătraşcu și Joaquín Rodrigo.

Duo Kitharsis – Alexandra Petrișor și Dragoș Horghidan – a luat ființă la București, în anul 2009.

După absolvirea cu succes a Facultății de Interpretare Muzicală din cadrul Universității Naționale de Muzică Bucureşti, la clasa de chitară a Lect. Univ. Dr. Cătălin Ștefănescu-Pătraşcu, Duo Kitharsis îşi continuă studiile de Master în duo de chitare la Staatliche Hochschule für Musik und Darstellende Kunst Stuttgart, Germania, avându-i ca profesori pe Duo Kaltchev – Ivo şi Sofia Kaltchev.

Începând cu anul 2013, Duo Kitharsis studiază la Conservatoire de Strasbourg, la clasa unuia dintre cele mai celebre duo-uri de chitară din lume, Duo Melis – Alexis Muzurakis şi Susana Prieto. În iunie 2016, cei doi termină studiile de Master, fiind absolvenți ai Academiei de Muzica HEAR – Universitatea din Strasbourg, Franța.

Pe lângă recitaluri susţinute la Ateneul Român, Sala Radio, Palatul Șuţu, Palatul Cantacuzino, Palatul Mogoşoaia, Castelul Peleş, Castelul Bran, Biblioteca Astra Sibiu, Palatul Marincu, ei au fost şi protagoniştii celei de-a III-a Ediție a turneului  extraordinar „Muzica în Palatele României”, dovedind un real succes în rândul publicului iubitor de muzică clasică.

Cei doi muzicieni sunt  invitaţi să susţină concerte pe scene internaţionale din Marea Britanie, India, Belgia, Germania, Franţa, Italia, Spania, Polonia, etc.

În anul 2015 Duo Kitharsis înregistrează primul CD cu lucrări originale de Mauro Giuliani, Dusan Bogdanovic, Astor Piazzolla și transcripții proprii după Jean Philippe Rameau și Manuel de Falla.

În 2020, cei doi înregistreaza cel de-l doilea CD, dedicat lui Chopin – „Duo Kitharsis Plays Chopin”, unde se pot asculta în premieră mondială cele mai cunoscute lucrări ale compozitorului polonez.

În 2022, Duo Kitharsis lansează cel de-al treilea CD, dedicat muzicii românești, intitulat „Romanian Tribute”, unde se pot audia lucrări de Ciprian Porumbescu, Grigoraș Dinicu, Iosif Ivanovici, Carol Miculi, Bela Bartók sau Dinu Lipatti.

În 2023, lansează cel de-al patrulea CD  – „Fandango” dedicat muzicii spaniole, cu lucrări de Isaac Albéniz, Enrique Granados, Manuel de Falla, Joaquin Rodrigo, Francisco Tárrega, Antonio Soler și Felix Maximo Diego.

Duo Kitharsis cântă pe instrumente realizate  de lutierul român Alexandru Marian și de lutierul de origine germană, Daniel Stark.

Alexandra și Dragoș sunt fondatorii academiei de chitară „The Flat Guitar Academy”, înființată în anul 2017 și își desfășoară activitatea pedagogică în București și în Constanța.

Intrarea la recital este liberă!

Parteneri media: Agerpres, Radio România Cultural, Radio Trinitas, Trinitas TV, Modernism, Amos News, Timpul, Roportal, Onlinegallery.ro, Propagarta și Evenimentemuzeale.ro