Joi, 6 iunie 2024, de la ora 10:00 se va deschide la Galeria Cuhnia a Centrului de Cultură „Palatele Brâncoveneşti de la Porţile Bucureştiului” Mogoșoaia, expoziția de pictură intitulată DE ODOR ȘI LACRĂME a artistului Cornel Vana, curatoriată de Dr. Marius Tița, critic de artă.
,,Redescoperind și revalorizând tematica religioasă, spirituală, Cornel Vana pune pe pânză propria sa epopee, a descoperirilor din lucru și a reflecției din gândire. Compoziția îi este liberă și intensă, conturând nimbul originalității. Tușa îi este elaborată și puternică, susținând accente cromatice inspirate ca o revelație.”
Dr. Marius Tița, critic de artă
Vernisajul expoziției va avea loc vineri, 7 iunie 2024, începând cu ora 16:00. Învitat special: Grigore Leșe.
În cadrul deschiderii oficiale, soprana Dana Caraman va susține un microrecital care va cuprinde următorul program:
Paul Constantinescu – „De frumusețea fecioriei tale”;
Serghei Rahmaninov – „Vocalisse”;
Ioan D. Chirescu – „Tatăl nostru”.
Expoziția va rămâne deschisă publicului până pe data de 30 iunie 2024 și poate fi vizitată
de marți până vineri, între orele 10:00-18:00, iar sâmbăta și duminica, în intervalul orar 10:00-19:00.
Parteneri media: Agerpres, Trinitas TV, Radio Trinitas, Timpul, Amos Press, Jurnal de București.