Centrul de Cultură „Palatele Brâncovenești de la Porțile Bucureștiului” invită publicul sâmbătă, 6 decembrie 2025, de la ora 15:30, în eleganta Sală a Scoarțelor, la un recital de pian susținut de pianista Irina Petrescu, una dintre cele mai promițătoare tinere artiste ale generației sale.
Născută la 12 septembrie 2006, în București, Irina Petrescu a început studiul pianului la vârsta de patru ani. Și-a desăvârșit formarea la Colegiul Național de Muzică „George Enescu”, în clasa profesor Mihaela Zamfirescu, iar începând din anul 2023 și până în prezent studiază cu profesor Anta Agavriloaie. Din 2024, artista își continuă pregătirea cu bursă la International Music Academy Anton Rubinstein din Berlin, în clasa renumitului pianist și profesor Mikhail Mordvinov.
Irina Petrescu a susținut recitaluri pe prestigioase scene din România și Europa. Printre aparițiile sale recente se numără:
26 mai 2025 – recital solo „Mai Romantic”, la Sala Auditorium a Muzeului Național de Artă al României, cu lucrări de Schubert, Chopin, Liszt și Mozart;
18 mai 2025 – recital solo la Anton Rubinstein Academy of Music, Düsseldorf;
20 noiembrie 2024 – solistă alături de Orchestra de Cameră a lui David Geringas, la Blackmore International Music Academy, Berlin, interpretând Concertul pentru pian nr. 4, op. 58 de Beethoven;
15–16 iunie 2024 – recitaluri de muzică de cameră în cadrul Masterclass-ului SoNoRo, la Portul Cultural Cetate și Filarmonica „Oltenia” Craiova;
21 noiembrie 2023 – recital solo la Ateneul Român, difuzat ulterior pe TVR Cultural;
recitaluri camerale și apariții în proiecte dedicate tinerelor talente, în colaborare cu muzicieni de renume.
Premii și distincții
Irina este laureată a numeroase competiții naționale și internaționale, dintre care amintim:
Premiul Special – Clara & Robert Schumann International Piano Competition (2025);
Premiul II – The International Moscow Competition (2025, 2021);
Premiul I – Lira de Aur (2023, 2022);
Premiul I Absolut – Piano Artis (2022);
Premii I și Speciale – Grand Prize Virtuoso (Bonn 2021, Viena 2018);
Premiul I pentru Excelență – Pro Piano România (2021);
Premiul II – Concours Musical de France (2014).
Burse și perfecționare internațională
De-a lungul anilor, Irina Petrescu a fost sprijinită prin burse de excelență oferite de UNIMIR (2024–2025), SoNoRo (2024) și Fundația Regală Margareta a României (2023). A participat la numeroase masterclass-uri cu profesori și muzicieni de prestigiu, precum Mikhail Mordvinov, Nicolas Bringuier, Tim Park, Alissa Margulis, Christoph Wyneken, Răzvan Popovici, Rafael Butaru sau Raluca Știrbat.
O viziune artistică matură
„Viziunea mea ca artist este să dăruiesc oamenilor, din sufletul meu, bucuria sau tristețea, furia și toate emoțiile bogate pe care le port în mine datorită muzicii. Iubesc muzica — o văd ca pe lumea în care mă regăsesc cu adevărat. Este un univers sonor plin de sinceritate și emoții profunde; este viața însăși.” Irina Petrescu
Intrarea este liberă.
Parteneri media
AGERPRES, Amos News, Radio Trinitas, Trinitas TV, Jurnal de București, Rezistența prin Cultură.
Informații suplimentare
Centrul de Cultură „Palatele Brâncovenești de la Porțile Bucureștiului” – Mogoșoaia
Adresă: Str. Valea Parcului nr. 1, Mogoșoaia, jud. Ilfov
Tel.: +40 786 705 985
Website: www.palatelebrancovenesti.ro
