Pe fațadele principale ale Arcului de Triumf, există două inscripții amplasate pe friză, cu text compus de istoricul Nicolae Iorga. Cele două inscripții sunt încadrate de basoreliefuri realizate de cei mai buni sculptori ai epocii, reprezentând “Victoria”: personaje mitice îmbinate cu oameni reali, înarmați cu săbii, scuturi, purtători de steag sau bucium, prin care se anunță „lupta” și „victoria „.
Pe fațada nordică, în medalioane, sunt reprezentate două personaje alegorice, semnificând două virtuți de bază ale unui popor:
”Bărbăția” (sculptor Ion Jalea) – o alegorie a curajului și forței ostașilor români.
”Credința” (sculptor Constantin Baraschi) – simbolizează tăria morală și spiritul de sacrificiu.


