Primăria Capitalei prin Centrul Cultural ”Palatele Brâncovenești de la Porțile Bucureștiului” , în colaborare cu Asociația Basarab Art&Science, vă invită sâmbătă, 30 septembrie 2017, de la ora 18.00, în galeria Cuhnia a Palatului Mogoșoaia, la vernisajul expoziției ”ARHEOLOGIA MATERIEI”, semnată Vlad Basarab.

Gestul primordial al Creatorului care a frământat primul bulgăre de lut, este reiterat de om, de milenii. În fapt, dincolo de caracterul său funcțional, bulgărele constituie prima formă de expresie artistică.

Fie că vorbim despre casele din chirpici, în care lutul prelucrat este distribuit în calupi rectangulari sau cilindrici, fie că vorbim despre vase de uz comun, sau de lucrări de artă, bulgărele este originea și legătura dintre constructor, olar, ceramist și sculptor cu materia care trebuie să i se supună. Amprentarea lutului cu spiritul creatorului, este premisa ca obiectul să fie unul durabil.

Cu expoziția de la Cuhnia brâncovenească, artistul Vlad Basarab ne propune un nou experiment prin care materia este purificată, trecută prin focul viu al creației.

Bulgării, ce alcătuiesc o amplă instalație, sunt din lut ars, fie frământați de mâinile artistului și ale echipei sale, fie culeși din natură, din malurile Scroviștei, Limanu sau Piscu, sau, după caz, recuperați din Marea Neagră.

În strânsă legătură cu vernisajul expoziției, va fi conferința și atelierul deschis publicului, în care artistul își va ghida interlocutorii să producă vase de lut, contextualizând astfel mult mai larg gestul modelării.

 

Mădălina Mirea

Expoziția este deschisă publicului în perioada 30 septembrie – 22 octombrie 2017.

Centrul Cultural ”Palatele Brâncovenești de la Porțile Bucureștiului” Mogoșoaia

Facebook: Centrul de Cultură ”Palatele Brâncovenești de la Porțile Bucureștiului”

www.basarab-art.com