Primăria Capitalei prin Centrul Cultural ”Palatele Brâncovenești de la Porțile Bucureștiului” vă invită sâmbătă, 31 martie 2018, de la ora 18.00, în galeria CUHNIE, la vernisajul expoziției de pictură ANTHROPOTHRONIX, semnată Ștefan Ungureanu, curator Erwin Kessler.
”Noua figurație bucureșteană de după anul 2010 s-a născut sub presiunea divergentă a două forțe majore: pe de-o parte, reperul artistic local Rostopasca, de la începutul anilor 2000 – model al excesului, al sarcasmului coroziv și al entuziasmului cromatic necenzurat, iar pe de altă parte influența exercitată tacit de Școala de la Cluj, cu seriozitatea morală, complexitatea narativă și exigența tehnică specifice. Ca și colegii săi de generație, Ștefan Ungureanu a elaborat o platformă pe care tendințe contradictorii provenite din cele două mari formule coexistau în mod paradoxal, incitant, chiar dacă nu mereu coerent. Solide tehnic și compozițional, tablourile sale sînt totodată impregnate de culoare și de umor, în ciuda (sau tocmai din cauza) narațiunilor extrem de sofisticate, cu nuanțe concomitent carnavalești și scientiste, misterioase, catastrofice, onirice, apocaliptice și comice. Subiectele sale sînt în mod demonstrativ dificile, greu de descifrat la prima vedere. Ele fac referire la procese sofisticate dar obscure, aflate în derulare într-un viitor incert, în care umanitatea de acum se află ori în plină barbarizare urbană, ori în regresie naturală, ori într-o progresie irațională, marcată de o profundă recalibrare/denaturare automatic-robotică. Umanitatea, genul uman ca atare îl preocupă pe Ștefan Ungureanu. Decopertarea straturilor geologice terestre, la fel ca și decopertarea straturilor geologiei sociale conduc spre o viziune artistică aparte, gen atlas tehnologic, în care tablourile par planșe ce prezintă geo-bio-socio-topii posibile. Nu indivizii anume, nu anumite personaje, cu poveștile lor personale, unice sau de cuplu îl preocupă pe Ștefan Ungureanu. El lucrează cu indivizi statistici într-un univers statistic: mereu în tablourile sale apar grupuri ample de personaje angajate/angrenate în diverse experiențe. Nu este vorba neapărat despre clase sociale ci mai degraba despre ”sortimente umane”, un fel de cobai umani cu trăsături proxime și acțiuni similare, propulsate de stimuli ininteligibili dar cu efecte frenetice. Universul lui pare să vină după resorbția claselor sociale și dizolvarea lor în pachete umane gregare. La Ștefan Ungureanu se desprind sesizabil diversele grupuri de referință: grupuri generaționale (tineri sau gerontocrați), grupuri profesionale (specialiști, oameni de știință, tehnicieni, gură-cască), sau grupuri pe criterii de gen (aproape toate grupurile sale au o componentă exclusiv masculină). Alianța post-umană dintre industrie (industria grea, a marilor mașinării amenințătoare, sonde, excavatoare etc.) și cercetarea științifică (cercetarea excentrică, a sferelor evanescente, a cuburilor impenetrabile și a obiectelor metafizice fascinante) conduce la un model de distopie fondat pe delirul tehnologic. Pachetele umane zumzăie aferate sau fascinate în jurul mecanismelor, se lasă atrase de acestea sau efectiv absorbite de forța lor de atracție. Chiar și atunci când indivizii nu se mai află în compania tehnologiei, relațiile dintre ei simulează angrenajele mecanismelor – ei se mobilizează unii pe alții, ca rotițele aparatelor. Personajele lui Ștefan Ungureanu par a fi prinse în diverse războaie urbane fără miză vizibilă (foarte apropiate de acelea ale lui Robert Longo, din anii 80-90), dar în care apare astfel o ciudată solidaritate brutală, un spirit de corp mobilizat de o metafizică cu efect de gimnastică, de o cooperare oarbă, identică cu competiția, și de o atracție inevitabilă pentru o inovație identică cu aberația. Văzute ca un ansamblu, planșele de atlas tehnologic fantezist conturează în cele din urmă o alegoreză, al cărei vector major este moralizarea stărilor de lucruri actuale, proiectate într-un viitor nedefinit, dar marcate de racilele actualității. Ruptura articulațiilor sociale dintre grupuri, alături de refugiul indiscriminat în tehnologie și de fascinația abrutizantă pentru știință, industrie și inovație, împreună cu controlul extins la care o putere difuză (dar penetrantă) supune întregul ansamblu uman, toate acestea sînt de fapt traume și anxietăți ale momentului, la fel ca și caracterul mecanic al competiției, al conflictualității de fond din societate. Văzută astfel, distopia lui Ștefan Ungureanu, în ciuda caracterului ei sibilinic, comic și eliptic, are multe în comun cu nenumărate semnale de alarmă trase la diverse paliere culturale, de diverși creatori preocupați de destinul speciei umane în contextul de/re-naturării curente.” Erwin Kessler