Ansamblul NEDEIA la Palatul Mogoșoaia

Aflați în vizită în Capitală, tocmai de la poalele Transalpinei, Ansamblul folcloric Nedeia, înființat în anul 1977, va face o oprire și la Palatul Mogoșoaia, unde va susține un spectacol în cadrul căruia vor fi prezentate mai multe suite de dansuri ciobănești și melodii populare specifice zonei folclorice Oltenia de Nord. Ansamblul este format din 35 de tineri dansatori și se bucură de o largă apreciere la nivel național pentru profesionalismul și autenticitatea repertoriului, promovând cu succes țara noastră și în cadrul festivalurilor folclorice din mai multe țări ale Europei: Macedonia, Serbia, Turcia, Olanda, Franța.
În formula actuală, Ansamblul Nedeia a obținut o serie de distincții importante la manifestările folclorice internaționale, bifând totodată și participări importante la diferite evenimente de prim rang, din afara țării.
Evenimentul va începe la ora 17.30 și va fi transmis și pe contul de Facebook al Centrului Cultural ”Palatele Brâncovenești de la Porțile Bucureștiului”: Centrul de Cultură “Palatele Brâncoveneşti de la Porţile Bucureştiului”. Vă așteptăm în Sala Scoarțelor sau LIVE pe Facebook!
INTRARE LIBERĂ!
Vă așteptăm la Palat cu orizontul de așteptare al unei emoții intense!