Înainte de structura din granit pe care o admirăm astăzi, Bucureștiul a găzduit arcuri de triumf temporare, ridicate cu un entuziasm uriaș pentru a marca momente cruciale ale națiunii.
Unul dintre cele mai importante a fost Arcul de Triumf al Independenței, ridicat din lemn și stucatură în capul Șoselei Kiseleff pentru festivitățile din 1878.
Ziarul „România liberă” (9 octombrie 1878) surprindea atmosfera vremii: 💬 „Acest monument improvizat era măreț și va aminti și de aici înainte țării și armatei gloria pentru care a fost ridicat. Arcul are o arcadă de trecere pe sub el pentru 12 oameni. În mijlocul părții superioare are așezată o statuie a Victoriei, înaltă ca de 4 metri. Pe ambele părți ale statuii sunt așezate diferite trofee, precum arme, zale, căști, etc. În fruntea arcului, sub statuie, era inscripțiunea ‹‹Apărătorilor Independenței – Oraşul București››. Iar de o parte și de cealaltă, sub brâul format de fruntea arcului, următoarele nume: ‹‹Grivița, Opanez, Plevna, Rahova, Arcer-Palanka, Lom-Palanka, Smârdan, Vidin››.”
Cadrele de la festivități au rămas în istorie datorită lui Franz Mandy, fotograful Casei Regale și pionier al fotografiei bucureștene.
📍 Povestea a început însă pe Dunăre. Mai puțin cunoscut este faptul că, la debutul războiului ruso-româno-turc, un alt arc din lemn a fost ridicat chiar pe malul Dunării, marcând trecerea dorobanților și roșiorilor români — un moment imortalizat de artistul Henryk Dembitzky într-o cunoscută litografie.
