Sari la conținut

Comunicat INIMA LUI CONSTANTIN

Centrul de Cultură „Palatele Brâncovenești de la Porțile Bucureștiului” și Compania de Artă Socială și Educație Alternativă vă invită sâmbătă, 22 noiembrie 2025, ora 13:30, și duminică, 23 noiembrie 2025, ora 15:00, la un eveniment cultural de excepție: „Inima lui Constantin”.

 

Sub conceptul artistic creat de Iuliana Mușetecu și cu participarea specială a Grupului Vocal Sf. Mina, spectacolul „Inima lui Constantin” aduce în lumină figura unui domnitor care a modelat cu discreție, inteligență și credință destinul unei epoci.

 

Evenimentul reconstituie imaginea lui Constantin Brâncoveanu, așa cum a fost surprinsă în literatura timpului, conturând un portret psihologic complex, profund uman și în același timp eroic. Muzica vocală și orchestrarea live acompaniază textele literare într-un dialog armonios între artă și istorie, creând un spațiu în care spiritul brâncovenesc poate fi din nou simțit și înțeles.

 

Brâncoveanu, „prințul aurului”, domn al diplomației și protector al culturii, rămâne o figură fundamentală pentru identitatea românească și balcanică. Domnia sa, una dintre cele mai lungi și rodnice ale epocii, a reprezentat un timp al rafinamentului artistic, al arhitecturii brâncovenești și al consolidării valorilor ortodoxe.

 

„Inima lui Constantin” marchează 311 ani de la martiriul său și al fiilor săi –  un moment de aducere-aminte și de recunoaștere a moștenirii culturale pe care au lăsat-o. Nu întâmplător, spectacolul se desfășoară în Sala Scoarțelor din Palatul Brâncovenesc de la Mogoșoaia, una dintre cele mai importante ctitorii ale voievodului, un spațiu în care istoria respiră în fiecare detaliu arhitectural.

 

Intrarea este liberă.

 

Parteneri media: AGERPRES, Amos News, Radio Trinitas, Trinitas TV, Jurnal de București, Rezistența prin Cultură.

 

Pentru informații suplimentare, vă rugăm să contactați:
Centrul de Cultură „Palatele Brâncovenești de la Porțile Bucureștiului” – Mogoșoaia
Adresă: Str. Valea Parcului 1, Mogoșoaia, Ilfov
Tel.: +40 786 705 985

www.palatelebrancovenesti.ro

Sari la conținut