Primăria Capitalei prin Centrul Cultural ”Palatele Brâncovenești de la Porțile Bucureștiului”, în parteneriat cu Mobius Gallery vă invită la expoziția AMINTIRILE SUNT AICI ȘI E DIN NOU PRIMĂVARĂ, artist Andrei Gamarț, deschisă în Palatul Mogoșoaia – în perioada 5 – 26 mai 2018 .
Curator: Ana Negoiță
Vernisajul va avea loc în 05.05.2018, de la ora 18:00.
Propunerea făcută de Andrei Gamarț, în cazul acestei expoziții, generează un tip de spațiu vizual mnemonic, acesta se încarcă cu sens la interacțiunea cu fiecare privitor care parcurge traseul expozițional. „Amintirile sunt aici și e din nou primăvară” reprezintă de fapt o călătorie utopică către o destinație ireală. Artistul reactivează un topos intern transpus fizic, care pe măsură ce este umblat (călătorit) descarcă diferite niveluri de interpretare. Spațiul de expunere este unul atectonic, nu poate fi descris sau topografiat. Fațadele și planimetria acestuia sunt construite din experiențele continue, repetate și unice ale fiecărui privitor. Oglindă, Vizită, Eroare sunt cuvintele-imagini cheie. ICON-urile principale care se regăsesc asemenea unor herme de-a lungul traseului, având rolul de a stimula și selecta elemente din memoria spectatorului și de a le intersecta cu „obiecte” – items ale artistului, creând astfel posibilitatea unui spațiu comun, un spațiu activ doar în-vizitare. Expoziția cuprinde lucrări din toate perioadele de creație ale artistului, acestea fiind susținute de o serie de texte, poeme experiment, decupate și contrase din scrierile lui Andrei Gamarț. Există o serie de experimente vizuale: instalații audio-video și obiect, sisteme de expunere de tip performativ, care dinamizează la nivel senzorial traseul expoziției. Ideea centrală este aceea de a crea un teritoriu vizual în care memoria și imaginația coincid. Nimic din ceea ce se întâmplă aici nu s-ar fi întâmplat vreodată dacă amintirile nu ar putea fi re|imaginate. Ana Negoiță