Centrul de Cultură „Palatele Brâncovenești de la Porțile Bucureștiului” și Fundația Culturală „Remember Enescu” vă invită duminică, 19 noiembrie 2023, începând cu ora 14.00, la un nou recital instrumental Ambasadorii Muzicii.
Tinerii muzicieni: Matei Ilia Rădulescu, Leonard Țîcu, Thu Andi, Maria Cristina Bădiță, Ecaterina Țoța și Carla Ungureanu vor surprinde audiența cu momente muzicale deosebite.
În program lucrări ale compozitorilor: Johann Sebastian Bach, Felix Mendelssohn, Frédéric Chopin, Franz Liszt, Pablo de Sarasate, Maurice Ravel, Sergei Rachmaninov și Sergei Prokofiev.
Recitalul se va desfășura în Sala Scoarțelor din Palatul Brâncovenesc și va fi prezentat de către distinsa doamnă Mihaela Tomescu.
Intrarea la recital este liberă!