Centrul de Cultură „Palatele Brâncovenești de la Porțile Bucureștiului” în parteneriat cu Departamentul Arte Textile – Design Textil din cadrul Universității Naționale de Arte, București, vă invită vineri, 1 iulie 2022, orele 17:00, în galeriile Foișor și Ghețărie, la vernisajul expoziției „Predarea fibrei, între artă și cercetare”.
Prezintă lect. univ. dr. Cornel Moraru, director al Departamentului „Teorie-Cercetare” al Universității Naționale de Arte, București.
Proiectul, coordonat de conf. univ. dr. Dorina Horătău, continuă demersul inițiat la expoziția „Predarea fibrei, între artă și design” (Galeria Cuhnie, 3 Iulie – 2 August, 2021), un „…discurs la vedere care evidențiază parcursul, devenirea unei lucrări, de la sursa de inspirație la finalitatea practică a obiectului artistic…”, precum și o cercetare a expresiei gestului artistic textil, ca modalitate expoziţională care favorizează dialogul cu spaţiul conţinător pe multiple niveluri: material, estetic, spiritual.
Fiecare dintre temele lucrărilor de Master prezentate (finalizate sau proiecte aflate în derulare) explorează diverse modalități de abordare sau exprimare personală în mediu textil.
Galeria Foișor este ocupată integral de instalația „Tipar”, lucrare de disertație
realizată de Teodora Ionescu sub forma unei serii de 8 panouri – repere spațializate de tipare de croitorie supradimensionate, realizate din materiale reciclate.
La Galeria Ghețărie, Medeea Dobre prezintă „Cotton Castle”, lucrare de finalizare a studiilor masterale, o propunere de spațializare textilă în care „conținutul se îmbină cu forma în căutarea unui întreg din care să rezulte armonia”.
În același spațiu de expunere, Delia Ciubotaru (anul I, Master, specializarea Arte Textile Ambientale) prezintă un segment dintr-o serie de sculpturi textile intitulate „Status Mentis”, o temă care abordează emoţiile, procesele afective, dispoziţiile aferente personalităţii umane.
Prin contrast cu această tematică generală, Florentin Constantinescu(anul I, Master) prezintă ansamblul spațial independent intitulat „Roma Treasure”, o lucrare ce are în vedere „…o intruducere mai adâncă în simbolistica identității rome prin prezentarea și evidențierea portului și a țesăturilor acesteia…”.
Expozițiile pot fi vizitate în perioada 1 – 24 Iulie 2022.
Galeria de imagini realizată cu această ocazie va putea fi vizionată pe site-ul Universității Naționale de Arte, București https://unarte.org/, precum și pe pagina FB a Departamentului Arte Textile – Design Textil https://www.facebook.com/Arte.Design.Textil/