Centrul Cultural Palatele Brâncovenești de la Porțile Bucureștiului – Mogoșoaia invită publicul, în primul sfârșit de săptămână al lunii martie, la deschiderea în galeriile Palatului Brâncovenesc a noi expoziții:
Sâmbătă, 5 martie 2022, de la ora 17:30, la galeria Parter se va deschide expoziția Palatul Mogoșoaia și alte imagini emblematice din Arhiva Fotografică AGERPRES.
Expoziţia prezintă Palatul Mogoșoaia, aspecte din curtea sa și de la diverse evenimente organizate aici, cea mai veche imagine care va fi expusă, datând din anul 1951. De asemenea, vor fi prezentate și alte panouri care înfățișează clădiri emblematice, personalități și momente importante din istoria țării noastre.
Arhiva fotografică a Agenţiei Naţionale de Presă AGERPRES cuprinde 445.000 de filme, peste 5.000 de plăci fotografice, totalizând peste 4.500.000 de fotografii. Este vorba de fotografii de presă din perioada 1927-2003, care constituie, practic, o istorie a României moderne în imagini.
Parterul Palatului Mogoșoaia va găzdui și expoziția fotografului Octavian Bâlea – O poveste despre nașterea fotografiei. Publicul este invitat la deschidere începând cu ora 17.00.
Expoziția prezintă fotografii realizate pe plăci de sticlă și emulsie ortocromatică, precum și o serie de aparatură și tehnică fotografică de epocă.
Vreau sa spun povestea fotografiei printr-o metamorfoză a picturilor, o distorsionare succesivă a realității, urmată de o revelare a fotografiei ca un vis, exact ca în vremea lui Niépce, care a inventat fotografia dintr-o frustrare născută din propria lui inabilitate de-a replica în mod fidel realitatea prin intermediul picturii.
Octavian Bâlea
Fotograful Alexandra Gogu vă invită în aceeași zi, de la ora 16.00, la galeria Foișor, la deschiderea expoziției Pandemic 101.
Pandemia Covid-19 a avut efecte secundare majore asupra societății, asupra interacțiunilor umane. Din primele luni am decis să țin un jurnal vizual, înregistrând modul în care văd schimbările apărute asupra relațiilor interumane, ca urmare a distanțării sociale impuse prin starea de urgență și ulterior prin starea de alertă. Pe parcursul realizării acestor mărturii vizuale nu m-am simțit influențată numai de situația schimbării, ci și de sentimente precum furie, revoltă, curiozitate și mai ales de necesitatea de a înțelege noile comportamente umane
Alexandra Gogu
Până la finalul lunii martie, galeria Ghețărie va găzdui proiectul expozițional al artistei Maria Panțur – Experiment. Techne. Imagination. Curator: Ioana Stelea.
Vernisajul expoziției va avea loc începând cu ora 18.30.
Prezența este aici tot ce contează, ideal ar fi chiar și fară propriile gânduri (va ajuta un pic și muzica din surdină). Elementul cel mai important este trăirea, actul observației, înțelegerea lucrării corelând văzul cu imaginația. Ce nu este prezentat în expoziție ori este de la sine înțeles ori lăsat la îndemâna privitorului să-și imagineze și să se integreze în acest proces de reflectare și revelație. Expoziția este ea înseși o reflecție personală asupra propriului drum, reflecție pe care nu doresc să o mai privesc în solitudine, ci alături de un public. Deseori alfăm mai multe despre noi, lăsându-ne la o parte, separându-ne de noi, având încredere în realitatea exterioară și detașându-ne de reflectarea subiectivă.
Maria Panțur
Elevii Colegiului Național “Gheorghe Lazăr” din Capitală deschid sâmbătă, de la ora 18.00, la Cuhnie, expoziția de pictură intitulată Lăzăriști în stil brâncovenesc. Expoziția prezintă creațiile artistice inspirate din stilul brâncovenesc ale elevilor din clasele V-XII de la colegiului bucureștean.
Toate expozițiile pot fi vizitate în perioada 05 – 28 martie 2022.
Totodată, pe parcursul primei săptămâni de primăvară, vă invităm în Sala Scoarțelor la două evenimente muzicale.
Joi, 3 martie 2022, va avea loc un recital al studenților Universității Naționale de Muzică din București, sub coordonarea doamnei profesor Angela Șindeli, acompaniați la pian de Andra Demidov. Evenimentul Ce dar să-ți fac acum, că-i primăvară? se va desfășura în intervalul orar 15.30 – 17.00.
Duminică, 06 martie 2022, Fundația culturală ”Remember Enescu” vă invită la un nou recital începând cu ora 15.00.