Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare, va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.

Am inteles

Salonul național de miniatură textilă. ediția 2018

Centrul Cultural ”Palatele Brâncovenești de la Porțile Bucureștiului” și Uniunea Artiștilor Plastici din România vă invită sâmbătă, 4 august 2018, de la ora 17.00, la parterul Palatului Brâncovenesc, la deschiderea Salonului Național Miniatură Textilă 2018. Ediția din acest an este dedicată Centenarului Marii Uniri și propune „o meditaţie asupra capacităţii ductului continuu de aţă sau lână de a lega trecutul şi prezentul, de a consemna istoria, de a ţese noduri  ca puncte de memorie.„ Curatori: Marijana Bițulescu și Relu Bițulescu   În urmă cu nouă ani deschideam, alături de artista, Marijana Biţulescu, laureată anul trecut, a premiului UAP pentru artă decorativă, în cadrul  Galeriilor Orizont, Salonul naţional de miniatură textilă.                 Era o întâlnire interesantă, dar oarecum nefirească în măsura în care, până atunci nu avusem răgazul de a explora universul fragil construit în ductul continuu sau întrerupt al firului de in, bumbac, lână sau mătase. Pătrundeam astfel - fără umbra vreunui minotar - într-un fel de labirint. Era un labirit solar, delicat şi plin de himere.  Un labirint patronat de regi de mătase, prinţese de catifea, palate cu turnuri de aţă ce se agățau miraculos pe simezele albe. Un labirint pe care aveam să-l revizitez constant, în fiecare an, cu aceeaşi neîngrădită bucurie, la edițiile ulterioare ale Salonului naţional de miniatură textilă.  Proiectul se datorează entuziasmului artistei Marijana Biţulescu şi al artistului Relu Biţulescu,  cei care au preluat organizarea Salonului în momentul în care, sub presiunea unei lumi desenate, sub tonurile grave ale unui instalaţionism monumental, miniatura textilă părea să se topească asemenea norilor de vată de zahăr în mâinile umede ale unui copil. Era nevoie de multă delicateţe pentru a reconstrui un univers atât de fragil. Era nevoie de multă răbdare pentru a restaura firele unei istorii ce părea să se piardă prin vise brodate cu fir de argint, sub ferestre umbroase de Bizanţ. Era nevoie de o ingenuitate tenace pentru a recupera acest patrimoniu de sensibilitate acum aproape uitat, pentru a-l restitui postmodern într-un raport de contiguitate cu instalaţia şi registrul obiectual. Era nevoie de un soi de curaj quixotic pentru a extrage fuioare de aţă din austeritatea ramei şi de a aşeza corpul lor fluid şi dantelat pe simezele stânjenite parcă, de încercarea de a raţionaliza euclidian atât de multe şi delicate fantasme.                 De fapt, mai mult decât orice alt domeniu al artelor decorative, miniatura textilă declină fantasme. Ca şi când,  în fiecare dintre artiştii ce se sincronizează cu acest gen, se naşte, ca un fel de “anima”: o Penelopă. O Penelopă aşteptând nesfârşit, o Penelopă  toarsă de răsuflarea propriilor năluciri, înrădăcintă, imobilă, alergând totuşi cu fuioare de vis pe dumurile încurcate ale lui Ulise. O Penelopă vapoarosă care nu se mai poate desface din imobilitatea propriei sale istorii şi, tocmai de aceea, compensează zgomotul corpului fizic, răvăşit şi aglomerat prin fermentația preţioasă a nenumăratelor himere.                 Răsfoind împreună cu Relu şi Marijana Biţulescu fişierele cu imagini ale lucrărilor propuse pentru Salonul de miniatură textilă în ultimii nouă ani,mi-am amintit senzaţia minunată, dar în egală măsură  bizară dată de aburii subţiri de fire, ce fac parcă lucrările să se mişte pe suporturile albe ale galeriilor, ca în parabola statuilor evenscente a lui Giovanni Papini şi atunci, mi-am dat seama care este atuul ascuns al miniaturii textile între alte genuri din spectrul decorativ.                 Miniatura textilă beneficiază de un soi de dinamică interioară, recuperată cumva din istoria antropologică a firului, a ductului tors, a imobilităţii aparente a Penelopei - o imobilitate compensată de agiltatea războiului de țesut, a gândului iscoditor, năvalnic care a ajutat-o cândva şi pe Ariadna să construiască ieşirea din labirint.                 Este exact sentimentul pe care îl lasă lucrările artiştilor Cela Neamţu sau Dan Roşeanu ce păstrează puternică, nostalgia tapiseriei. Este şi senzaţia  pe care o ai privind firele unui război înnodat în care crinii, fluturii sau irişii Zoei Vida Porumb îşi cos stângaci texturile teofanice sau miniaturile Marijanei Biţulescu deschizând paradisuri în care ameţitor, înfloresc arborii vieţii. Miniatura textilă, datorită recurenţei cu care Salonul Naţional reuneşte artiştii, a devenit un fel de poveste în care parcă s-au cristalizat personaje: femeridele Aureliei Tompa, fagurii rugăciunii pecetluiţi în tăcere de Daniela Frumuşeanu, vârtejul de răsărit al Cristinei Hirţescu, ghergheful întors al Luciei Puşcaşu, siluetele negre ale Andrei Panduru, cromatica sensibilă a Adrianei Bădescu, nălucile bizantine ale Violetei Carp, firele reci de  metal ce împletesc spini în coroana de patimi a Şerbanei Drăgoescu, lumina nadirului se deşiră în dantelele Nataliei Udrea, sau Inspiraţia Mariei Hunyadi, compoziţiile Anei Maria Rugescu, contemporana Győngyi Károly Zold, povestile Magdei Morozan,În circularitatea reîntâlnirilor, lucrările scapă de presiunea expunerii şi intră într-un soi de imaginar colectiv, într-un teatru al lumii aşezat, în ultimii anii, sub un spectru tematic.                 Salonul Naţional de Miniatură Textilă din 2018 continuă o  tematică în egală măsură personală şi colectivă eşalonată sub titlul  “Migraţie” în anul 2017,   sau sub raport temporal în  “Firele timpului” în 2016.       (...) Nodul înseamnă legătură, unire, unitate, dar şi consistenţă, consolidare şi suport. Nodul trimite la o iconografie a întânirilor, dar şi la rămânerea împreună, la persistenţă, la ieşiea din timp. Până la un punct, nodul se constituie ca un antonim al “aţei” în sensul în care o descria cronicarul - ca simbol al trecerii, al fragilităţii, al destinului rupt.  Nodul reprezintă consolidarea, memoria aducerii împreună şi bucuria contopirii în ceva mai puternic şi mai stabil. Evocând numele volumului “Noduri şi semne” de  Nichita Stănescu, Salonul Naţional de Miniatură Textilă 2018 reprezintă  o recitire a metaforei “timpului aţă” în care momentele importante devin noduri, aşa cum în grinzile caselor: moartea, viaţa, botezul sau cununiile deveneau crestături în lemn.                 Salonul  Naţional de Miniatură Textilă din anul 2018 propune deci o meditație în jurul celor “100 de noduri” ce ne leagă de momentul Marii Uniri. Este, într-o oarecare măsură  un demers cu caracter istoric, în sensul recuperării critice a unui patrimoniu cultural naţional al artei decorative româneşti din domeniul miniaturii textile, dar şi un soi de manifest  identitar într-o lume croşetată la întâlnirea între o problematică contemporană şi nostalgia unei antropologii autentice.                 Ediţia de anul acesta a Salonului, cele “100 de noduri” -  reprezintă o încununare efortului sistematic şi cald al curatorilor Relu şi Marijana Biţulescu, de a aduce aproape timp de nouă ani, artişti din domeniul artelor decorative prin intemediul miniaturii textile. Georgina Andreescu,Elena Stoinescu, Maria Băndărău, Cornelia Brustureanu, Nicolae Zimbroianu, Alexandra Adriana Dobra, Athena Dumitriu, Suzana Fântânariu, Ancuţa Franz, Rodica Magdan, Alexandra Neacşu, Laura Alecu, Carmen Bazilescu, Claudia Muşat, Miruna Haşegan, Angela Semenescu, Cristina Iliescu, Ecaterina Marghidan, Sibil Mermeze, Gabi Beja, Gabriela Draghici, Epaminonda Tiotiu, Ionela Apetrii, Clara Tudoran,Rodica Banciu, Alexandra Neacşu, Viorica Moruz, Mihai Moldovanu, sunt doar caţiva artişti care expun  pe simezelele Centrului Cultural Palatele Brâncoveneşti Mogoşoaia apoximativ 400 lucrări calificate în cadrul selecţiei naţionale.                 Salonul de Naţional de Minatură Textilă  digitalizează astfel, în 2018, prin atingere, în aburii de bumbac şi mătase ai broderiilor, prin ductul prins în nodurile micilor tapiserii sau împletit în valuri calde de catifea,  la marginea celor 100 de noduri de timp, în urzeala marilor întrebări, în războiele deţesut ale unei noi  axiologii, amprenta firească identiăţii naţionale româneşti la 100 de ani de la Marea Unire. Şi nu întâmplător cele “100 de noduri” consemnează discret şi nouă ani de miniatură textilă contemporană, pe care îl marcăm astfel, de la relansarea în anul 2011 a Salonului Național realizat sub coordonarea artistei Marijana Biţulescu.                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                     Alexandra Crăciun                            Expoziția, deschisă la parterul Palatului Brâncovenesc, poate fi vizitată în perioada:          4 - 31 august 2018.   Centrul Cultural ”Palatele Brâncovenești de la Porțile Bucureștiului” Mogoșoaia este o instituție subordonată Primăriei Municipiului București.

Palatele Brâncovenești

Vă așteptăm la Palat cu orizontul de așteptare al unei emoții intense!

Evenimente

01 Oct
to
27 Oct

2019

Centrul Cultural ”Palatele Brâncovenești de la Porțile Bucureștiului” vă invită sâmbătă, 05 octombrie 2019, de la ora 16.30, la deschiderea expoziției EXPANSIUNI DE SUPRAFAȚĂ Vezi eveniment

  • 01-10-2019 - 27-10-2019
  • Locatie:
  • Adulti:
  • Grupuri:

01 Oct
to
01 Nov

2019

ANUNȚ IMPORTANT! APEL PROIECTE CULTURALE 2020 Vezi eveniment

  • 01-10-2019 - 01-11-2019
  • Locatie:
  • Adulti:
  • Grupuri:

26 Sep
to
31 Oct

2019

Centrul Cultural ”Palatele Brâncovenești de la Porțile Bucureștiului” vă invită sâmbătă, 05 octombrie 2019, de la ora 17.30, la deschiderea expoziției GLORIA DINTRE PATRU PEREȚI, artist Floarea ȚUȚUIANU Vezi eveniment

  • 26-09-2019 - 31-10-2019
  • Locatie:
  • Adulti:
  • Grupuri:

24 Sep
to
30 Oct

2019

Centrul Cultural ”Palatele Brâncovenești de la Porțile Bucureștiului” vă invită sâmbătă, 05 octombrie 2019, de la ora 17.00, la deschiderea expoziției PUTEREA PERSISTENȚEI/ DIE KRAFT DER BEHARRLICHKEIT Vezi eveniment

  • 24-09-2019 - 30-10-2019
  • Locatie:
  • Adulti:
  • Grupuri:

13 May
to
19 May

2019

A 15-a ediție a NOPȚII MUZEELOR, 18 mai 2019, între orele 18.00 – 01.00 Vezi eveniment

  • 13-05-2019 - 19-05-2019
  • Locatie:
  • Adulti:
  • Grupuri:

10 Jun
to
16 Jun

2019

ANTIDOT LA ZADAR Proiecții de film și dezbatere la Centrul Cultural Palatele Brâncovenești Vezi eveniment

  • 10-06-2019 - 16-06-2019
  • Locatie:
  • Adulti:
  • Grupuri:

26 Aug
to
01 Sep

2019

ANUNȚ IMPORTANT! Vezi eveniment

  • 26-08-2019 - 01-09-2019
  • Locatie:
  • Adulti:
  • Grupuri:

11 Sep
to
14 Sep

2019

ARHITECTURI IDENTITARE Proiecție de film și dezbatere la Centrul Cultural Palatele Brâncovenești Vezi eveniment

  • 11-09-2019 - 14-09-2019
  • Locatie:
  • Adulti:
  • Grupuri:

05 Jun
to
09 Jun

2019

Centrul Cultural ”Palatele Brâncovenești de la Porțile Bucureștiului” și Asociația ”Fighting for Art” vă invită sâmbătă, 08 iunie 2019, de la ora 16:30, la deschiderea expoziției ”Zurlele” Vezi eveniment

  • 05-06-2019 - 09-06-2019
  • Locatie:
  • Adulti:
  • Grupuri:

30 Aug
to
09 Sep

2019

Centrul Cultural ”Palatele Brâncovenești de la Porțile Bucureștiului” vă invită duminică, 8 septembrie 2019, la recitalul susținut de NIL MLADIN – pian și LEON MLADIN – vioară. Vezi eveniment

  • 30-08-2019 - 09-09-2019
  • Locatie:
  • Adulti:
  • Grupuri:

03 Sep
to
08 Sep

2019

Centrul Cultural ”Palatele Brâncovenești de la Porțile Bucureștiului” vă invită duminică, 8 septembrie, de la ora 18.00, la deschiderea expoziției ”Utopie cu maestrul”, semnată Dana Fabini Vezi eveniment

  • 03-09-2019 - 08-09-2019
  • Locatie:
  • Adulti:
  • Grupuri:

07 Sep
to
29 Sep

2019

Centrul Cultural ”Palatele Brâncovenești de la Porțile Bucureștiului” vă invită duminică, 8 septembrie, de la ora 18.00, la deschiderea expoziției ”Utopie cu maestrul”, semnată Dana Fabini. Vezi eveniment

  • 07-09-2019 - 29-09-2019
  • Locatie:
  • Adulti:
  • Grupuri:

23 Aug
to
30 Aug

2019

Centrul Cultural ”Palatele Brâncovenești de la Porțile Bucureștiului” vă invită joi, 29 august 2019, la un recital de excepție susținut de Andrei KIVU și Sergiu MARIN. Vezi eveniment

  • 23-08-2019 - 30-08-2019
  • Locatie:
  • Adulti:
  • Grupuri:

02 Feb
to
27 Feb

2019

Centrul Cultural ”Palatele Brâncovenești de la Porțile Bucureștiului” vă invită sâmbătă, 02 februarie 2019, la vernisajul a trei expoziții Vezi eveniment

  • 02-02-2019 - 27-02-2019
  • Locatie:
  • Adulti:
  • Grupuri:

02 Mar
to
04 Mar

2019

Centrul Cultural ”Palatele Brâncovenești de la Porțile Bucureștiului” vă invită sâmbătă, 02 martie 2019, la deschiderea următoarelor expoziții: Vezi eveniment

  • 02-03-2019 - 04-03-2019
  • Locatie:
  • Adulti:
  • Grupuri:

24 Sep
to
05 Oct

2019

Centrul Cultural ”Palatele Brâncovenești de la Porțile Bucureștiului” vă invită sâmbătă, 05 octombrie 2019, de la ora 16.00, la deschiderea expoziției ”ELEVATIO”, artist Elena SCUTARU Vezi eveniment

  • 24-09-2019 - 05-10-2019
  • Locatie:
  • Adulti:
  • Grupuri:

02 Jul
to
06 Jul

2019

Centrul Cultural ”Palatele Brâncovenești de la Porțile Bucureștiului” vă invită sâmbătă, 06 iulie 2019, de la ora 16.00, la deschiderea expoziției ”AMPRENTE” Vezi eveniment

  • 02-07-2019 - 06-07-2019
  • Locatie:
  • Adulti:
  • Grupuri:

11 May
to
12 May

2019

Centrul Cultural ”Palatele Brâncovenești de la Porțile Bucureștiului” vă invită sâmbătă, 11 mai 2019, de la ora 18.00, la concertul extraordinar susținut de Antal Zalai (vioară) și Balázs Boda(pian). Vezi eveniment

  • 11-05-2019 - 12-05-2019
  • Locatie:
  • Adulti:
  • Grupuri:

11 Jul
to
27 Aug

2019

Centrul Cultural ”Palatele Brâncovenești de la Porțile Bucureștiului” vă invită sâmbătă, 13 iulie 2019, de la ora 17.30, în galeria Cuhnie, la deschiderea expoziției ”7 ipostaze ale textilului”. Vezi eveniment

  • 11-07-2019 - 27-08-2019
  • Locatie:
  • Adulti:
  • Grupuri:

20 May
to
26 May

2019

Centrul Cultural ”Palatele Brâncovenești de la Porțile Bucureștiului” vă invită sâmbătă, 25 mai 2019, de la ora 17.00, la conferința ”Prințesa Elisabeth Bibescu - așa cum a fost” Vezi eveniment

  • 20-05-2019 - 26-05-2019
  • Locatie:
  • Adulti:
  • Grupuri:

20 Aug
to
25 Aug

2019

Centrul Cultural ”Palatele Brâncovenești de la Porțile Bucureștiului” vă invită sâmbătă, de la ora 18.00, la deschiderea expoziției ”Sat și ortodoxie” Vezi eveniment

  • 20-08-2019 - 25-08-2019
  • Locatie:
  • Adulti:
  • Grupuri:

21 Aug
to
13 Sep

2019

Centrul Cultural ”Palatele Brâncovenești de la Porțile Bucureștiului” vă invită sâmbătă, la deschiderea expoziției ”POARTA VIEȚII - EXTENSII”. Vezi eveniment

  • 21-08-2019 - 13-09-2019
  • Locatie:
  • Adulti:
  • Grupuri:

21 May
to
27 May

2019

Centrul Cultural ”Palatele Brâncoveneşti” vă invită la atelierul de pictură pentru copii de 5-10 ani, în zilele de 25, 26 mai, 8, 9 iunie, între orele 12 şi 14. Vezi eveniment

  • 21-05-2019 - 27-05-2019
  • Locatie:
  • Adulti:
  • Grupuri:

23 Mar
to
30 Apr

2019

CONTRIBUȚIA TIPĂRITURILOR BISERICEȘTI LA DEZVOLTAREA CULTURII ȘI LIMBII ROMÂNE Vezi eveniment

  • 23-03-2019 - 30-04-2019
  • Locatie:
  • Adulti:
  • Grupuri:

12 Jul
to
11 Aug

2019

Copiii desenează Palatul Brâncovenesc Vezi eveniment

  • 12-07-2019 - 11-08-2019
  • Locatie:
  • Adulti:
  • Grupuri:

06 Apr
to
05 May

2019

Deschiderea expoziției de icoane ortodoxe tradițional bizantine ANASTASIS 06 aprilie 2019, ora 18:00 Vezi eveniment

  • 06-04-2019 - 05-05-2019
  • Locatie:
  • Adulti:
  • Grupuri:

12 May
to
13 May

2019

Dueluri pianistice la Palatul Mogoșoaia Vezi eveniment

  • 12-05-2019 - 13-05-2019
  • Locatie:
  • Adulti:
  • Grupuri:

04 Dec
to
13 Dec

2018

Eveniment curent Vezi eveniment

  • 04-12-2018 - 13-12-2018
  • Locatie: Bucuresti
  • Adulti:100
  • Grupuri: 12/persoana

05 May
to
06 May

2019

Evenimente muzicale în cadrul Mogoșoaia ClasicFest Vezi eveniment

  • 05-05-2019 - 06-05-2019
  • Locatie:
  • Adulti:
  • Grupuri:

22 May
to
27 May

2019

Evenimente pianistice inedite la Palatul Mogoșoaia Vezi eveniment

  • 22-05-2019 - 27-05-2019
  • Locatie:
  • Adulti:
  • Grupuri:

12 Dec
to
29 Dec

2018

Evenimentul 1 Vezi eveniment

  • 12-12-2018 - 29-12-2018
  • Locatie: Bucuresti
  • Adulti:100 Ron
  • Grupuri: Pentru grupuri mai mari de 10 persoane pretul / persoana este de 60 Ron

22 Jan
to
18 Dec

2019

Evenimentul 2 Vezi eveniment

  • 22-01-2019 - 18-12-2018
  • Locatie: Bucuresti
  • Adulti:120
  • Grupuri: 123

03 Dec
to
05 Dec

2018

Event Past Vezi eveniment

  • 03-12-2018 - 05-12-2018
  • Locatie: Event Past
  • Adulti:Event Past
  • Grupuri: Event Past

29 Jul
to
04 Aug

2019

Expozitia "Gradina Secreta" Vezi eveniment

  • 29-07-2019 - 04-08-2019
  • Locatie:
  • Adulti:
  • Grupuri:

04 May
to
30 May

2019

Expoziția AQUA ALTA (4 mai – 30 mai 2019) Vezi eveniment

  • 04-05-2019 - 30-05-2019
  • Locatie:
  • Adulti:
  • Grupuri:

06 Apr
to
28 Apr

2019

Expoziția Thinking on Art Nature Society semnată artista Marilena Preda Sânc, care va fi deschisă la parterul palatului și expoziția Shades of My Former Self a artistei Maria Răducanu, la galeria Foișor. Vezi eveniment

  • 06-04-2019 - 28-04-2019
  • Locatie:
  • Adulti:
  • Grupuri:

03 Sep
to
02 Oct

2019

Galeria Cuhnie, găzduiește, duminică, 8 septembrie 2019, de la ora 18.30, vernisajul expoziției “See, I have engraved you on the palms of my hands, your walls are ever before me.” Vezi eveniment

  • 03-09-2019 - 02-10-2019
  • Locatie:
  • Adulti:
  • Grupuri:

03 Sep
to
08 Sep

2019

Galeria Cuhnie, găzduiește, duminică, 8 septembrie 2019, de la ora 18.30, vernisajul expoziției “See, I have engraved you on the palms of my hands, your walls are ever before me.”, artist Cătălin Bădărău, curator Ana Negoiță Vezi eveniment

  • 03-09-2019 - 08-09-2019
  • Locatie:
  • Adulti:
  • Grupuri:

09 Jul
to
10 Jul

2019

Lucrari de mentenanta site Vezi eveniment

  • 09-07-2019 - 10-07-2019
  • Locatie:
  • Adulti:
  • Grupuri:

21 Apr
to
26 May

2019

Miracolul muzicii de calitate la Palatul Brâncovenesc de la Mogoșoaia Vezi eveniment

  • 21-04-2019 - 26-05-2019
  • Locatie:
  • Adulti:
  • Grupuri:

27 Jun
to
30 Jun

2019

Pe urmele familiei Bibescu Vezi eveniment

  • 27-06-2019 - 30-06-2019
  • Locatie:
  • Adulti:
  • Grupuri:

08 Oct
to
13 Oct

2019

Proiecție de film și dezbatere la Palatul Brâncovenesc Vezi eveniment

  • 08-10-2019 - 13-10-2019
  • Locatie:
  • Adulti:
  • Grupuri:

30 Aug
to
08 Sep

2019

Proiecții de film și dezbatere la Centrul Cultural Palatele Brâncovenești Vezi eveniment

  • 30-08-2019 - 08-09-2019
  • Locatie:
  • Adulti:
  • Grupuri:

Prezentare

Galerie Foto