Paraclisul domnesc

Născut în 1654, ca fiu al lui Papa Brâncoveanu şi al Stancăi Cantacuzino, viitorul domnitor al Ţării Româneşti va moşteni o mare avere, realizată de bunicul său patern, Preda Brâncoveanu. Atras de frumuseţea Mogoșoaiei, moşia sa fiind situată chiar pe malul lacului, Constantin Brâncoveanu va construi la început o biserică purtând hramul Sfântului Gheorghe şi servind drept paraclis al viitoarei curţi domneşti. Biserica a fost terminată în ziua de 20 septembrie 1688, după cum glăsuieşte şi pisania sculptată în piatră, aşezată în pridvor, deasupra uşii de la intrare: “O au radicat si o au facut Costandin Brancoveanul vel logofat… ca buna pomenire lui si parintilor lui in neuitat sa lase si sa ramaie, care s-au zidit in zilele crestinului domn Io Sarban Cantacuzino Basarab Voevod, de la spasenia lumii 1688, septemvrie, zile 20”.

Biserica – zidită din cărămidă – are formă de navă, zidurile laterale fiind legate între ele prin ziduri transversale şi acoperite cu bolţi cilindrice şi calote semisferice, iar pridvorul se sprijină pe opt coloane rotunde, din cărămidă. În interior, pe peretele apusean al pronaosului, se păstrează tabloul votiv reprezentându-i pe Constantin Brâncoveanu împreună cu cei patru fii ai săi (Constantin, Ştefan, Radu şi Matei), în partea dreaptă, iar în partea stângă pe Doamna Maria, soţia voievodului, şi cele şapte fiice ale lor (Stanca, Maria, Ilinca, Safta, Ancuţa, Bălaşa şi Smaragda).

În partea dreaptă a pronaosului se află mormântul prinţului George Valentin Bibescu (m. 2 iulie 1941), ultimul proprietar al domeniului de la Mogoşoaia. Împreună cu soţia sa, Martha, în 1912 el va repara biserica, o va înzestra cu icoane împărăteşti şi se va îngriji de curăţirea picturii şi a catapetesmei. Şase decenii mai târziu, în 1976, lucrările de restaurare a picturii şi a pronaosului vor fi reluate. Din păcate, efortul va fi anihilat de cutremurul din 1977, care a avariat grav biserica. Lucrările de reconstrucţie şi consolidare vor fi reluate în 1978.

“Bisericuţa aceasta – aprecia Grigore Ionescu – lăsată în afară, către colţul dinspre Miazăzi-Răsărit al incintei noului palat, deşi importantă ca monument de arhitectură, rămâne totuşi artisticeşte departe de construcţiile de mai târziu, care aveau să caracterizeze, cu înfăţişarea lor bogată, cu proporţiile lor izbutite şi cu stilul lor preţios, toată vremea strălucită a lui Constantin Brâncoveanu”.

Dacă paraclisul de la Mogoşoaia nu s-a ridicat la nivelul artistic atins de celelalte biserici brâncoveneşti – între care Mânăstirea Hurezi, capodoperă a arhitecturii româneşti, palatul pe care Brâncoveanu îl va ridica pe malul lacului va fi, de departe, cea mai elegantă construcţie civilă a epocii sale. La numai o lună de la sfinţirea bisericii, în octombrie 1688, Constantin Brâncoveanu va deveni domn al Ţării Româneşti, după moartea lui Şerban Cantacuzino. În casele boiereşti de la Mogoşoaia – pe care le cumpărase odată cu moşia, noul domnitor va primi, în primăvara lui 1689, pe Ladislau Csaky, solul împăratului venit să-l felicite cu ocazia obţinerii noii sale demnităţi. Uneori, vara, în aceste case, Brâncoveanu va întruni Divanul Domnesc.

Cum fastul specific unei curţi domneşti nu mai putea fi asigurat de vechile case boiereşti, Constantin Brâncoveanu se decide să-şi construiască pe malul lacului o reşedinţă demnă de rangul său, în care să-i poată primi pe ambasadorii străini fără nici un complex. Deşi existau curţi domneşti la Bucureşti şi la Târgovişte, Brâncoveanu va crea la Mogoşoaia o Curte paralelă, în care se va concentra viaţa domnitorului şi a suitei sale. Poate că modelul i-a fost sugerat de Franţa contemporanului său Ludovic al XIV-lea, care ridicase, în a doua jumătate a aceluiaşi veac, incomparabilul palat de la Versailles, în jurul căruia va gravita întreaga viaţă politică a monarhiei franceze.