Palatul renaște din propria-i ruină

Martha Bibescu va reveni în ţară în toamna anului 1918, dar pentru scurt timp, primirea ostilă din societatea românească – care nu a contenit să-i reproşeze purtarea din 1917 – determinând-o să plece la Londra (unde, pe 28 aprilie 1919, va asista la nunta lui Anton Bibescu, fratele lui Emanuel, cu Elisabeth Asquith), apoi – după o scurtă revenire la Mogoşoaia – va sta un timp în Elveţia şi în Franţa.

Revenind în România, în 1920, Martha se va ocupa şi de Mogoşoaia, reluând lucrările de restaurare, sub conducerea bătrânului arhitect veneţian Rupolo. În 1921, sarcina îi va reveni tânărului şi rafinatului arhitect George M. Cantacuzino, nepotul de soră al lui George Valentin Bibescu. „În vara anului 1921 – îşi va aminti el – lucram la restaurarea palatului brâncovenesc din Mogoşoaia. Cu o ceata de meşteri iscusiţi în cioplirea şi întrebuinţarea cărămizii, cu o şatră întreagă de ţigani şi cu doi pietrari greci, mă străduiam să schimb mândrei locuinţe domneşti aspectul ei de tragică ruină ca o poveste de Edgar Poe. Încetul cu încetul, bolţile prăbuşite se refăceau, crăpăturile adânci ale zidurilor se umpleau, pietrele căzute se puneau la loc şi întreg palatul ieşea la iveală din ţărâna adunată la picioare de vânturile vremii şi ale uitării”.

Astfel, după cum îşi aminteşte Constantin Argetoianu, care a vizitat palatul pe 1 iunie 1932, „Martha Bibescu, pornind de la pereţii găsiţi în picioare, a realizat o minune arhitecturală. Minune pe dinafară, minune pe dinăuntru, minune de jur-împrejur – minune de la tainica grădiniţă florentină în care merişorul creşte printre lespezi de piatră alături de trandafirul frumos, trufaş şi prost agăţat de bolţile ce prelungesc vechea bucătărie brâncovenească,și până la terasele înflorite ce îşi scaldă treptele în apele stătute ale lacului, pe oglinda căruia se lăfăiesc foile largi de nufăr. Totul e armonie în această operă fără disonanţe; nici o frântură de linii, nici un gol nu supără ochii. Înăuntru, nici o mobilă, nici un obiect care să nu se supună ritmului de înaltă preocupare artistică care domneşte pretutindeni”.

Inaugurarea palatului va avea loc în iunie 1927, la eveniment participând George Valentin Bibescu (care, pe 24 martie 1925, donase palatul şi moşia Marthei Bibescu, în faţa unui notar parizian), soţia sa şi arhitectul italian Rupolo. Totuşi, lucrările de amenajare a interioarelor vor mai continua între 1930-1935, sub conducerea lui G.M. Cantacuzino. În încăperile remodelate ale palatului, Martha Bibescu a strâns obiecte de artă dintre cele mai valoroase, legate de familiile Brâncoveanu, Bibescu, Mavrocordat, Pellapra şi Chimay. „În această reşedinţă unică în Ţara Românească şi probabil în tot răsăritul Europei – nota Argetoianu – prinţesa Martha, în sufletul căreia răsună atâtea coarde şi se zbat atâtea patimi şi tradiţii, a ştiut să adune şi să împace amintirile mai multor lumi şi să le aşeze în măreţia încăperilor atât de îngăduitoare în proporţiile lor încât nu resping nimic”.

Astfel, în vestibul se aflau: două sfeşnice aduse de la biserica lui Constantin Brâncoveanu din Doiceşti (jud. Dâmboviţa), două picturi italiene (Beatrice şi Isus Hristos) provenite din colecţia contesei Marie de Montesquieu, portretul doamnei Marițica Văcărescu (a doua soţie a lui Bibescu Vodă) realizat de Carol Pop de Szatmary, portretul lui Alexandru Mavrocordat Exaporitul (1641-1709) şi portretul lui Pierre Paul Riquet, fondatorul familiei de Chimay, din care descindea soacra Marthei Bibescu.

În sala din faţa foişorului se află portretul Mariei Leczinska, regină a Franţei, soţia lui Ludovic al XV-lea. Sala mică a Tronului păstra amintirea domnitorului Gheorghe Bibescu prin câteva obiecte personale: Tronul (fotoliu de pluș cu lemnărie poleită, sub un baldachin) şi sceptrul său, trei tablouri ce îl reprezentau pe domnitor şi pe prima lui soţie, Zoe Brâncoveanu, două săbii ce i-au aparţinut, precum şi mantaua sa.

Sufrageria palatului era mobilată în stil Ludovic al XV-lea, pereţii fiind îmbrăcaţi cu patru tapiserii executate după desenele doamnei de Pompadour. Piesele de rezistenţă ale acestei încăperi erau un pendul provenit din colecţia castelului Versailles şi două tablouri reprezentându-i pe prinţul de Chimay şi Pierre Paul Riquet. Salonul de muzică amintea, prin decoraţia sa, de familia domnitorului Constantin Brâncoveanu: o broderie de mătase, de 50 m2, realizată de Nora Steriadi, interpreta tabloului votiv din Mânăstirea Hurezi.

În bibliotecă, mai multe tablouri recreau o genealogie imperială a familiei Bibescu. Emilie Pellapra, fiica împăratului Napoleon I şi bunica lui George Valentin Bibescu, reprezentată într-un tablou de Guerin (1809). Din castelul de la Chimay au fost aduse la Mogoşoaia trei portrete ale prinţului şi prinţesei de Chimay, iar din palatul lui Napoleon de la Malmaison au fost recuperate două harfe ce au aparţinut reginei Hortansa şi împărătesei Josefina. În fine, într-un dormitor se aflau portretul lui Vodă Brâncoveanu, adus de la Muntele Sinai, şi portretul regelui Ludovic al XIV-lea copil, provenit din colecţia ducelui de Berry.