Expoziții noi în galeriile Palatului Brâncovenesc

Centrul Cultural Palatele Brâncovenești de la Porțile Bucureștiului – Mogoșoaia  vă invită sâmbătă, 7 august, la deschiderea a două noi expoziții:

  • în Galeria Ghețărie de la ora 17.00 va avea loc vernisajul expoziției NEAGRA semnată de artistul Alin Carpen și curatoriată de Ana Petrovici-Popescu.

Eveniment organizat în colaborare cu Asociația Fighting For Art .

Tema închisorilor și a deportărilor în perioada comunistă reprezintă o istorie recentă a poporului nostru, ce a modelat personalitatea populației din acea perioadă. Sunt foarte multe trăiri interioare ale individului, greu de descifrat și de înțeles pe deplin din perioada comunistă. Cred că aici cumva am vrut să ajung: să exprim acea forță interioară, cumva strangulată  și sugrumată de securitatea comunistă.

Alin Carpen

Sculpturile lui Alin Carpen transmit prin fiecare por, tragedia colectivă formată din suferința fiecărui prizonier adăugat ca un ingredient oarecare la marea masă de oameni care au greșit cu gândul. Gânduri-totem care nu mai oferă protecție deoarece și-au pierdut puterea magică, stârnesc dorința de a le atinge datorită căldurii formelor înmuiate în negru care adună laolaltă toată suferința umană, izolările fiecărui prizonier și pregătirea unei morți împreună.

Ana Petrovici-Popescu

___________________________________________________________________________

 

  • de la ora 18.00, în galeria Cuhnie, se va deschide expoziția FLIGHT CONNECTIONS, artist Aurel Tar.

Expoziția este un eseu despre libertatea de mișcare, despre dorul nostru de a călători, pe ape, pe pământ și în aer. Însemnele, universal valabile, pe care le percepeam, nu demult, drept interdicții, ne provoacă azi nostalgie. Libertatea de mișcare, pe care am avut ocazia să o exersăm în ultimele decenii, a fost brusc întreruptă. Ordonanțele de urgență și starea de necesitate au zădărnicit propensiunea noastră de a merge până la capătul lumii. Kenya, Chile, Uzbekistan sau Capul Verde, sunt astăzi destinații la fel de (in)accesibile, precum o călătorie în spațiu.  Aurel Tar face parte, însă,  dintre cei puțini, privilegiați, care au avut ocazia să ia, de la fața locului, impresii de călătorie, și să le transforme în tot atâtea alegorii portretistice, ale locurilor pe care le-a vizitat. Prin metonimii inspirate, artistul ne poartă în locuri îndepărtate și ne transferă o fărâmă din familiaritatea sa cu spații pe care omul de rând nu și le pune măcar pe o listă de dorințe care pot fi amânate.

Totuși cea mai recentă lucrare finalizată, care ne amintește că perioada restricțiilor nu a trecut, este pictura cu titlul” Lady Humvee”, un portret alegoric al Ordonaței Militare (RO) care, pe parcursul primăverii anului 2020, ne-a ajutat ”să exersăm” conexiunile online. Iată de ce, unul dintre buzunarele Cuhniei, va fi dedicat proiecței de imagini inedite ale acestor incursiuni la capătul lumii.

Fiecare lucrare are propria ei poveste, pe care vă invităm să o descoperiți, în Cuhnia brâncovenească.

 

Expozițiile sunt deschise publicului în perioada 7-31 august, de marți până duminică, între orele 10-18.

 

*Expozițiile pot fi vizitate respectând normele de protecție și combatere COVID19, în vigoare.